Demi Lovato face bani și de pe patul de spital. Faima artistei a crescut după supradoza de săptămâna trecută

Demi Lovato face bani și de pe patul de spital. Faima artistei a crescut după supradoza de săptămâna trecută
Autor: Dan Brumar
Data: 01 August 2018
Demi Lovato se bucură de suportul fanilor săi, care nu au condamnat-o pentru momentul de rătăcire de săptămâna trecută. Cântăreața urcă în topuri și câștigă bani pe bandă rulantă, deși e în spital.

Piesele lui Demi Lovato urcă în toate clasamentele muzicale de peste Ocean și din Europa, iar creșterea semnificativă a interesului pentru muzica ei vine la doar o săptămână de la internarea artistei. Demi Lovato se află încă în spital, după ce săptămâna trecută a fost luată cu ambulanța de acasă în urma unei supradoze. Nici medicii, nici apropiații artistei nu au explicat ce substanță i-a cauzat starea de rău, însă au infirmat intoxicarea cu heroină.

Starea de sănătate a artistei a dus la o creștere a interesului manifestat de fanii muzicii sale. Demi Lovato revine în Billboard 50 Social Music Charts direct pe poziția a patra. Înainte de spitalizare, Demi Lovato nu se afla în Top 50. Creșteri spectaculoase a avut și ultima piesă lansată de artistă – Sober – care a urcat până pe locul 56 în Billboard Hot 100 Music Charts

În ultima săptămână, melodia a urcat pe locul 1 în Topul iTunes din Statele Unite ale Americii, fiind descărcată de 18.000 de fani, contra cost. Admiratorii ei au plătit 1,29 de dolari pentru a avea melodia, ceea ce i-a adus lui Demi Lovato un câștig de 23.220 de dolari.

Demi Lovato e populară și în căutările pe YouTube. În săptămâna 21-29 iulie 2018, videoclipurile melodiilor lui Demi Lovato au strâns peste 37,6 milioane de vizualizări, performanță care a clasat-o pe locul 2 în topul artiștilor de sex feminin, după Ariana Grande (51,1 milioane de vizualizări). 

În clasamentul MTV Hottest Summer Superstar din Marea Britanie, Demi Lovato se află pe poziția a treia, după Selena Gomez și 5 Seconds of Summer. Clasamentul e întocmit pe baza voturilor venite din partea fanilor și se încheie pe 15 august 2018.

FULLSCREEN
Demi Lovato face bani și de pe patul de spital. Faima artistei a crescut după supradoza de săptămâna trecută
  • /



Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO