Demi Moore are o ”iubită secretă”. Cine este aceasta și de când sunt împreună

04 Decembrie 2018, 10:35

Demi Moore are o  iubită secretă . Cine este aceasta și de când sunt împreună
Citeste mai mult despre: Demi Moore, iubita,
În trecut, Demi Moore a avut relații sentimentale cu Emilio Estevez, Ashton Kutcher sau Bruce Willis.

Acum, însă, se pare că și-a găsit fericirea alături de o femeie - stilista originară din Serbia Masha Mandzuka, în vârstă de 43 de ani. Cele două au fost surprinse recent la cumpărături, alături de fiica de doi ani a Mashei, Rumi.

Citește și: Bruce Willis a vândut conacul în care a locuit cu Demi Moore. A obținut un preț de nimic

Demi Moore (56 de ani) părea foarte atașată de copil, ținându-l în brațe și alintându-l. De altfel, conform publicațiilor americane, actrița și Masha Mandzuka se întâlnesc în secret de doi ani, iar o prietenă a acestora a declarat pentru Radar Online că cele două o cresc pe Rumi împreună.

”Se țin de mână, iar Demi este ca o a doua mamă pentru copilul Mashei”, a spus sursa menționată mai sus.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Anda + Masha (@andamasha) on

Demi chiar are un scaun pentru copii instalat în mașină, consemnează Radar Online, care mai scrie că presa din Belgrad, orașul natal al Mashei Mandzuka, a dezvăluit relația sentimentală dintre aceasta și Demi Moore încă din luna iulie a anului trecut.

”Belgrad este un oraș unde toată lumea cunoaște pe toată lumea - toți am scris despre povestea lor de iubire”, a declarat jurnalistul local Aleksander Markovic.

Masha - care este coproprietara brandului de fashion din New York Anda & Masha - nu este o persoană foarte vizibilă în lumea mondenă, dar a lucrat cu o mulțime de celebrități, printre care Rihanna, Drew Barrymore, Anne Hathaway sau Alicia Keys.

După ce a divorțat de Ashton Kutcher, în 2013, Demi Moore și-a ținut viața sentimentală departe de ochii presei.

Foto: Getty, Instagram

Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO