• PRO TV
  • Iluzii la kilogram un reportaj experiment, duminica, la "Romania, te iubesc!"

Iluzii la kilogram un reportaj experiment, duminica, la "Romania, te iubesc!"

Iluzii la kilogram  un reportaj experiment, duminica, la "Romania, te iubesc!"

Duminica aceasta, de la ora 18:00, Romania, te iubesc! merge dincolo de reclamele atragatoare si promisiunile miraculoase ale companiilor din industria de slabit, pentru a testa cu adevarat rezultatele. Un reportaj experiment, realizat de Rares Nastase, corespondent special Stirile PRO TV, care s-a supus unor teste si analize pentru a descoperi si a arata telespectatorilor adevaratele rezultate.  

Romania pare ca a intrat intr-o revolutie a sanatatii. Se cheltuiesc anual zeci si sute de milioane de euro pe vitamine si diverse suplimente si suntem indemnati sa credem in puterea pastilelor naturale care ne mentin frumosi si sanatosi. La fiecare inceput de an, romanul e invitat sa transpire in salile de fitness.  Peste tot e asaltat de o intreaga industrie, construita sa ii ia ochii cu performante ademenitoare.

Industria include mii de oferte pentru tonus si sanatate, zeci de metode de slabire si alte cateva mii de specialisti in nutritie, antrenori personali care se inmultesc de la un an la altul, in salile de sport, in cabinete si pe bloguri. Femei si barbati in cautarea siluetei perfecte sunt mai putin sfatuiti sa faca verificari si analize care sa le arate ce pot si cat pot, in lupta cu surplusul de grasime. Pana la teste lamuritoare, se dezvolta sistematic industria cu veleitati salvatoare: capsule minune, plasturi, pulberi, ceaiuri si uleiuri.

Corespondentul Rares Nastase a vorbit cu oameni care au incercat si incearca diverse metode de slabire, cu multi dintre cei care apeleaza sau au folosit pastile minune, pastile despre care de multe ori nici nu stiu ce contin, pilule care de cele mai multe ori pot face mai mult rau decat bine.

Corespondentul PRO TV a fost supus unor teste facute de specialisti, verificari cu aparatura performanta, care iti poate arata cum sa slabesti eficient si, mai ales, sanatos.  “Am vrut sa vad daca in Romania poti face testari care sa iti arate cum poti arde mai repede si mai bine tesutul adipos. Exista, e vorba de cercetare in stiinta fitness-ului, care se aplica in statele moderne de mai bine de doua decenii, dar care la noi ramane inca in faza de pionierat. In Romania nu se fac studii aprofundate si statul nu finanteaza masuratori care sa arate cum omul modern isi poate rezolva problemele eficient, prin dieta si sport. Dar, intram in randul lumii moderne la capitolul obezitate si stres.”, a declarat Rares.

Ce e de facut intr-o lume in care suntem provocati cu transformari rapide? Unde vorbim de sanatate si unde despre iluzii frumos impachetate? Telespectatorii vor vedea pe larg, in aceasta duminica, la Romania, te iubesc!, raspunsurile la aceste intrebari dar si cum functioneaza marketing-ul agresiv din industria care ar trebui sa ne slabeasca. 

Tu cand ai spus ultima data "Romania, te iubesc"? 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni