Presa britanică anunță că Regina Elisabeta e foarte furioasă pe servitori! Se pare că personalul Casei Regale protestează

Presa britanică anunță că Regina Elisabeta e foarte furioasă pe servitori! Se pare că personalul Casei Regale protestează
Data: 30 Septembrie 2020
Potivit presei britanice, problemele la Casa Regală a Marii Britanii s-au declanșat când membrii personalului au început să protesteze împotriva planurilor care i-ar fi obligat să stea departe de familiile lor în perioada de Crăciun timp de aproximativ patru săptămâni,  pentru a lucra la moșia Sandringham a Reginei. 

În mod tradițional, Familia Regală petrece Crăciunul și Anul Nou la Sandringham House. Casa are nevoie de mulți angajați pentru a fi menținută în funcțiune în timp ce membrii familiei o ocupă, dar măsurile împotriva noului coronavirus impun de data aceasta ca mebrii personalului să rămână acolo pe perioada Crăciunului pentru a menține o „bulă” de protecție în jurul Reginei și a Prințului Philip. 
 
Potrivit The Sun, personalul regal s-a revoltat în legătură cu aceste planuri, iar 20 dintre angajați au refuzat vehement să se izoleze pentru a lucra pentru Regină.  
 
O sursă din anturajul Casei Regale, care nu și-a dezvăluit numele, a declarat că protestul este „absolut fără precedent” și a adăugat că „Regina este furioasă”.




Se pare că membii personalului care protestează sunt de părere că Regina a dus lucrurile mult prea departe când practic le-a cerut angajaților să rămână izolați de familie în perioada de Crăciun.
 
Nu se știe cum va afecta atitudinea personalului planurile Reginei de a petrece vacanța de iarnă acolo, pentru că nu s-a anunțat nimic oficial. Dacă Regina ar fi obligată totuși să rămână la Castelul Windsor, ar fi prima dată când ar trebui facă acest lucru în peste 30 de ani.

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA FERMA - ORĂȘENI VS SĂTENI:

FOTO: GETTY

FULLSCREEN
Regina
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies