• PRO TV
  • Si-au crescut copilul pana la 5 ani fara sa-i spuna daca e baiat sau fata! Afla motivul:

Si-au crescut copilul pana la 5 ani fara sa-i spuna daca e baiat sau fata! Afla motivul:

Si-au crescut copilul pana la 5 ani fara sa-i spuna daca e baiat sau fata! Afla motivul:

Parintii unui copil au tinut secret sexul acestuia timp de cinci ani, crescandu-l ca si cum ar avea "genul neutru".

Copilul Sasha, in varsta de cinci ani, a fost crescut de parintii sai in ideea ca are "genul neutru", pentru ca acesta sa nu fie afectat de stereotipurile provocate de sex, scrie dailymail.co.uk.

Parintii, Beck Laxton si Kieran Cooper, il numeau "copilul" si i-au tinut secret sexul tuturor, cu exceptia catorva rude si prieteni apropiati. Pe masura ce crestea, copilul era incurajat sa se joace la fel de mult cu papusile sau cu piesele Lego, dormea intr-o camera zugravita in galben si avea voie sa poarte atat haine de baiat, cat si de fata.

Parintii britanici au decis insa sa dezvaluie sexul copilului lor, deoarece devine din ce in ce mai greu sa pastreze secretul. Beck Laxton si Kieran Cooper au facut public faptul ca copilul lor este baiat.

"Am vrut sa evit stereotipurile, pentru ca sunt prostesti. Sexul influenteaza hainele pe care le poarta copiii, jucariile lor, si modeleaza tipul de persoana care vor deveni", a declarat mama copilului.

 

Secretul celor doi parinti a pornit inca dinainte de nasterea copilului, cand au ales sa nu stie daca vor avea baiat sau fata, cei doi explicand ca nu au vrut sa isi creeze asteptari legate de copil in functie de sexul acestuia.

Beck Laxton si Kieran Cooper, in prezent in varsta de 46, respectiv 44 de ani, i-au dat copilului un nume care sa se potriveasca ambelor sexe si au inceput sa se refere la acesta ca fiind "copilul".

Sasha, care a inceput sa mearga la scoala, poarta cateodata elemente din uniforma fetelor, insa parintii lui spun ca pana in prezent nu a fost batjocorit de colegi.

"Nimeni nu i-a spus nimic si sper ca daca cineva o va face, Sasha sa aiba suficient de multa incredere in el incat sa raspunda asa cum trebuie", a declarat mama baiatului.

Daragh McDermott, doctor in psihologie la Universitatea Ruskin, spune ca este dificil de prezis ce efecte pe termen lung ar putea avea copilaria neconventionala a lui Sasha.

"Mediul familial este doar una dintre sursele care furnizeaza informatii specifice unui sex pe masura ce copilul creste si se identifica drept femeie sau barbat. Copilul va fi influentat de scoala, de socializarea cu alti copii si adulti, dar si de mass media. Pe masura ce creste, copilul isi dezvolta propriul simt al independentei si propria identificare sexuala", a declarat psihologul.

MEDIAFAX

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni