Una dintre cele mai mari greseli pe care le poti face la plaja. Ce se intampla cu lotiunile SPF mai vechi de un an

Una dintre cele mai mari greseli pe care le poti face la plaja. Ce se intampla cu lotiunile SPF mai vechi de un an
Data publicarii: 23 Iulie 2013
Data actualizare: 23 Iulie 2013
Odata cu inceperea pregatirilor pentru vacanta de vara, obiectul care cel mai probabil nu-i lipseste nimanui din geanta de plaja este si cel care prezinta cele mai multe riscuri de sanatate: daca nu inlocuim crema de plaja la timp, riscul de a dezvolta cancer de piele creste considerabil din cauza expunerii la razele ultraviolete.

Potrivit unui sondaj citat de Daily Mail, aproape trei sferturi (74 la suta) dintre britanicii care pleaca in vacanta in acest an sunt in pericol de a se imbolnavi de cancer de piele pentru ca folosesc lotiune de plaja expirata.

Cele mai multe creme de plaja au un termen de utilizare de pana la 12 luni de la data de cumparare, perioada la sfarsitul careia producatorii nu mai ofera garantie pentru abilitatea lotiunilor de a bloca razele ultraviolete.

Totusi, britanicii cu planuri de vacanta au spus, in marea majoritate, ca urmeaza sa foloseasca lotiuni mai vechi de un an, iar in multe cazuri mult mai vechi.

O treime din participantii la sondaj (32 la suta) au spus ca vor lua in bagaj creme de plaja vechi de doi ani, in timp ce o alta treime a recunoscut ca foloseste crema de mai mult de trei ani vechime, iar 15 la suta dintre respondenti au spus ca pastreaza acasa crema de plaja si de patru ani.

 

65 la suta dintre respondentii la sondaj nu erau constienti de faptul ca cele mai multe creme de plaja expira dupa 12 luni.

"Lotiunile de plaja isi pierd abilitatea de a bloca razele ultraviolete dupa un an, asadar este recomandat sa inlocuim produsele in fiecare vara", a spus Emma Leslie, editor de frumusete la site-ul Escentual.com, cea care a realizat cercetarea.

 

"Daca verifici eticheta lotiunilor de plaja, cele mai multe dintre ele sunt marcate cu recomandarea producatorului de a fi folosite pentru numai 12 luni de la achizitie. Eficienta se va deteriora considerabil dupa aceasta perioada, iar ingredientele active isi vor pierde puterea si risti sa ramai cu foarte putina sau zero protectie impotriva razelor ultraviolete daunatoare."

Expunerea la razele ultraviolete este un factor cheie in dezvoltarea cancerului de piele, iar in ultimii 30 de ani, in Marea Britanie, melanomul malign s-a dovedit a fi forma de cancer cu cea mai mare viteza de dezvoltare.

"Este atat de important sa iti protejezi pielea impotriva razelor ultraviolete si nu este vorba doar despre evitarea cancerului. Actiunea daunatoarea a soarelui imbatraneste pielea prematur, cauzand urme si riduri adanci", a adaugat Emma Leslie.

Recomandarea Sistemului de sanatate din Marea Britanie este ca lotiunea folosita sa aiba un factor SPF de cel putin 15 pentru a preveni deteriorarea pielii.

MEDIAFAX




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies