• Emisiuni
  • La Măruță
  • Andra, primele reacții după concertul de pe Wembley! Ce i-a povestit lui Măruță

Andra, primele reacții după concertul de pe Wembley! Ce i-a povestit lui Măruță

Peste 12.500 de români au venit să o vadă pe Andra și invitații ei de onoare în concertul Tradițional 2, susținut la Londra, pe OVO Arena Wembley. A fost primul român care a concertat pe această arenă, iar evenimentul a fost memorabil.

Gallery

​Românii stabiliți în Anglia s-au adunat într-un număr impresionant pentru a o vedea pe artistă și pe invitații ei – frații Advahov, Zdob și Zdub, Vlăduța Lupău, Maria Dragomiroiu și mulți alții. Așa cum spune chiar Măruță: "pentru noi, a doua limbă vorbită în Londra e limba română."

Fanii au fost emoționați până la lacrimi, iar alături de ceilalți artiști, a spus Tatăl Nostru înainte de a urca pe scenă.Mii de voci au răsunat la unison pe acordurile piesei "Noi suntem români", iar corespondenții La Măruță au filmat atât la concert, cât mai ales în culise. Andra a văzut imaginile când a venit în emisiune La Măruță și a declarat emoționată, aproape cu lacrimi în ochi:


Andra: "E foarte greu să desciu ce am trăit acolo. (...) M-a emoționat când am primit placehta de la Wembley că sunt primul artist român,dar m-a emoționat când pe acele holuri am văzut alte plachete, iar placheta asta să fie lângă cei tu toată viața i-ai admirat, Withney Houston, Beyonce, toate cântărețele pe care tu i-ai aascultat. Doamne, este atât de frumos să cânți pentru oamneii care simt ceea ce tu cânți, iar românii, uite (arată pielea făcută "de găină"), românii din diaspora știu efectiv să trăiască muzica noastră tradițională pentru că ei simt cu adevărat ceea ce noi cântăm în versurile respective, dorul de casă, de tată, de mamă, de frate."

Vedeți un interviu cu totul emoționant atașat acestui material

FOTO: CONCERT ANDRA - LONDRA

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni