Alexandru Marian

Alexandru Marian

Romanii au talent, sezonul 5 - Semifinala 5 Ma numesc Alexandru Marian, m-am nascut pe data de 22 octombrie 1998 in Satu Mare si sunt elev in clasa a X-a la liceul "Mihai Eminescu" din Satu Mare . Parintii mei au observat ca am inclinatii artistice pentru ca imi placea si sa desenez, insa nu am facut studii pentru a ma perfectiona in acest domeniu, desenam cand ma plictiseam, in special personaje din desene animate. Mama si-a dorit foarte mult sa fac dansuri de societate, motiv pentru care impreuna cu prietena ei care avea o fetita de varsta mea, a gasit o locatie, o profesoara de dans si am inceput sa mergem la lectii de dans. Din pacate la un moment dat s-a inchis  locatia, au fost intrerupte cursurile, s-a pierdut legatura cu profesoara de dans, eu nu-mi doream foarte tare sa fac dansuri de societate,  asa ca mama s-a vazut nevoita sa renunte la visul ei de a ma vedea dansand. Au fost suficiente insa acele cateva lectii  pentru ca profesoara sa-si dea seama ca am ritm, ca simt muzica  si ca invat foarte repede miscarile, lucruri pe care i le-a spus mamei. Prin clasa intai am primit o chitara de jucarie, vazusem ca prietenul meu primise de la parintii lui o chitara si mi-am dorit si eu foarte tare o chitara. Vazand ca ma atrage acest instrument, parintii mi-au cumparat o chitara acustica, lucru care m-a bucurat foarte mult si am inceput sa exersez singur. Pe internet am descoperit diverse trupe, dar cea care m-a cucerit a fost Metallica, iar prima melodie pe care am invatat-o singur a fost "Nothing Else Matters", dupa care le-am spus parintilor ca as vrea sa iau lectii de chitara. Am inceput studiile la Scoala de Arte din Satu Mare. In primii 3 ani am studiat  chitara clasica, dupa care am decis sa trec pe chitara electrica.  Cantam pentru ca asa simteam si nu voiam sa impart aceasta pasiune cu nimeni. La absolvirea clasei a VIII-a am interpretat piesa "Nothing Else Matters" cu un coleg, eu la chitara, iar el la voce si a fost o surpriza si pentru doamna diriginta, care nu-mi cunostea aceasta preocupare. Participarea mea la "Romanii au talent" a venit si din dorinta de a incerca sa-mi depasesc frica de scena, de a canta in fata unei multimi, dar mi-am dat seama ca vreau sa impartasesc si cu altii muzica pe care o plac si o cant. Prin aparitia mea la emisiune vreau sa le arat oamenilor ca genul de muzica metal - rock nu inseamna doar “zgomot si strigate” si ca sunt multi artisti care ar merita sa fie cunoscuti si ascultati pentru ca sunt foarte buni, din punct de vedere tehnic si melodic, care fac muzica de calitate, muzica pe care vreau sa o fac si eu. Mi-as dori sa gasesc o trupa care sa fie pe aceeasi lungime de unda cu mine. 

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni