• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Ramona Păuleanu, însărcinată a doua oară: "Cum mă liniștesc? Dacă îmi vin gânduri rele, spun rugăciunea Tatăl Nostru! Îmi spun că nu se va mai întâmpla"

Ramona Păuleanu, însărcinată a doua oară: "Cum mă liniștesc? Dacă îmi vin gânduri rele, spun rugăciunea Tatăl Nostru! Îmi spun că nu se va mai întâmpla"

Ramona Păuleanu și avocatul Adrian Cuculis vor deveni din nou părinti, iar gemenii lor împlinesc trei ani curând.

Vezi imagini cu gemenii adorabili ai Ralucăi în Galeria Foto:

Gallery

​La Vorbește lumea, jurnalista a fost cât se poate de deschisă:

Ramona Păuleanu: Am vrut să ascundem dar, dintr-o greșeală, s-a aflat...Sunt în patru luni. Mi-a fost rău, dar mai puțin rău ca prima dată. Prima dată făceam perfuzii o zi da, una nu, ca să pot să mănânc ceva și să beau apă. Acum am trecut de vreo trei ori pe la perfuzii. (...) Prima dată am avut foarte multe griji. (...) Da, prima dată am avut o sarcină cu probleme.

Ramona Păuleanu: Mă așteptam să fiu însărcinată din nou, era programată, am primit vestea cu bucurie, apoi cu oarecare inconștineță, ca într-o noapte să mă trezesc într-un soi de atac de panică. Doamne, ce a fost în capul meu, dacă se va întâmpla la fel? Nu știu de unde au venit gândurile , din neant. M-am mai gândit la femeile care au pierdut un copil, care au făcut zeci de fertilizări în vitro ca să rămână însărcinate și care au continuat, acesta a fost visul lor, să facă un copil, să îl facă pe al doilea. Ce emoție, cu ce grijă au stat și ce curaj au avut. M-am gândit la ele.(...) Nu m-am calmat așa, m-am gândit că e un lucru prin care trec multe femei și îți dai seama câtă putere trebuie să ai, câtă forță.

​La prima sarcină, Ramona a născut prematur, la doar șase luni și a adus pe lume gemeni, o fetiță și un băiețel. Luca, micuțul ei, a avut nevoie de îngrijire medicală intensivă și a stat luni de zile în spital. Cu organismul slăbit, a contractat un virus intraspitalicesc, a primit 16 diagnostice și a fost intubat aproape o jumătate de an. Așa cum spune și acum Ramona, modul în care s-a recuperat a fost un miracol din multe puncte de vedere.

Acum, Ramona mărturisește că se pregătește psihic pentru un scenariu mult mai pozitiv:
Ramona Păuleanu: Cum mă liniștesc? Dacă îmi vin gânduri rele, spun rugăciunea Tatăl Nostru, ca să alung acele gânduri, să îmi focalizez atenția pe altceva și apoi mă încurajez, îmi spun nu se va mai întâmpla. Tu ești răspunsul la tot.
Legat tot de viitor, Ramona e sinceră:
Ramona Păuleanu: Nu spun ce e deocamdată, dacă mă scap până la final, asta e...Mai facem unul dacă iese bine. Dacă nu, s-a sfârșit. Am zis că ne dorim cinci copii.

FOTO: CAPTURĂ VORBEȘTE LUMEA 

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni