Enel pleacă din România. Ce se întâmplă cu abonații companiei

Una dintre cele mai mari companii de pe piața de electricitate pleacă din România. Italienii de la Enel au anunțat că în 2023 vor să vândă activele de la noi din țară.

Cele 3 milioane de clienți Enel ar trebui să fie preluați de compania sau companiile care vor cumpăra activele grupului italian.

Să nu ne speriem foarte tare pentru că nu o să rămânem fără curent. Lucrurile sunt ceva mai simple, chiar ANRE-ul venise și dăduse o dezmințire în sensul acesta, plus că mai este un aspect. Nu se știe foarte clar în momentul de față ce înseamnă această plecare. Nu există o comunicare oficială în acest sens (…) Ei vor face ori o fuziune, adică vor fuziona cu o altă societate, fie vor face pur și simplu o cedare de active. Asta nu înseamnă că entitatea în sine va dispărea de pe piață. Probabil că aceste contracte ale clienților vor merge bine mersi mai departe cu mici modificări”, a explicat avocatul Adrian Cuculis la Vorbește lumea. 

Avocatul a precizat că dacă un client nu este mulțumit de tarifele noului furnizor poate rezilia contractul: “Noi avem posibilitatea să denunțăm aceste contracte. Nu mai există în piața din România și nici în piața UE noțiunea de consumator captiv”.

Mai multe în materialul VIDEO de mai sus

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni