• PRO TV
  • INTERVIU Alina Eremia: ”Sunt destul de deschisă cu cei ce mă urmăresc”

INTERVIU Alina Eremia: ”Sunt destul de deschisă cu cei ce mă urmăresc”

INTERVIU Alina Eremia: ”Sunt destul de deschisă cu cei ce mă urmăresc”

Alina Eremia le pregătește fanilor mai multe proiecte, dar până atunci ne-a vorbit despre prezența în social media, maturizarea muzicală, ”debutul” cățelului ei în Metaverse și relația cu fanii. 

Albumul "Deja- Vu" a fost desemnat cel mai bun al anului 2021, pentru anul 2022 te gândești să lansezi un alt EP sau album? Ce te inspiră pentru noul material?

A fost o bucurie imensă când mi-a fost înmânat premiul și le mulțumesc tuturor celor care l-au votat și l-au făcut câștigător. În 2022, mi-am propus să materializez mai multe proiecte pe care le am în plan de ceva timp. 

Înainte de următorul single, va urma un proiect acustic cu piese nelansate. Va avea 2 părți, eu le-am denumit Colecții, iar prima piesa o sa fie publicată în aprilie. Despre celălalt proiect mare încă nu pot sa divulg nimic, dar o sa vedeți rezultatul în toamnă.

În ultimii ani, se simte o maturizare a mesajelor din melodiile tale, aceasta maturizare muzicală are legătură cu experiențele tale sau cu faptul ca ai început să îți compui singură piesele?

Are legătură cu tot. În primul rând, s-a produs o transformare la nivel interior,am avut un proces în care m-am reconectat cu mine, mi-am explorat trăirile, am conștientizat niște programe pe care le rulez și am înlocuit ceea ce împrumutasem și nu era al meu. Tot procesul asta m-a făcut să mă descopăr altfel. M-a condus spre latura mea creativă și am simțit să o manifest și să început să scriu și să-mi pun amprenta în muzica mea.

Colaborarea cu Carla's Dreams pentru piesa 20:29 se bucură de succes atât pe on-line cât și pe radio, care sunt ingredientele care crezi că fac din aceast single unul de succes?

Am declarat deja că unul dintre artiștii pe care îi apreciez mult este Carlas Dreams și mă bucur că am lucrat îndeaproape și mi-a încredințat piesa asta. Ce face o piesa hit este în primul rând cât de relatable este mesajul piesei, dacă întâlnește o nevoie a omului care ascultă piesa. E super importantă emoția, dacă piesa i se potrivește artistului și o face a lui. Evident că songwriting-ul și producția sunt elementare.

Care sunt platformele pe care îți place să comunici cu audiența ta? Ce alt timp de content pe lângă muzică share-uiești cu ei?

Sunt prezentă pe toate platformele, dar cea mai activă sunt pe Instagram și Tiktok. Cred că m-am raportat mai ușor la cele două aplicații, probabil și pentru că publicul meu utilizeaza mai mult cele două platforme și interacționez mai mult acolo. În afara de conținutul muzical, postez destul de mult din studio, citate care îmi plac, știri care mi se par relevante, urc multe filmulețe și poze din vacanțe cu locuri care mi-au încântat ochii, pasaje din cărți pe care le citesc sau momente funny spontane.

Recent, ai anuntat că îl transformi pe King, câinele familiei, într-un NFT. Cum s-a născut ideea și care sunt beneficiile acestui NFT?

Povesteam cu un prieten, care este și unul din dezvoltatorii proiectului Meta Pups Club, despre colecția de NFT-uri care se va lansa pe 1 aprilie și cumva inițiativa de a integra imaginea lui King și a-l face un metapup a venit super firesc.  Cochetam de ceva timp cu ideea de NFT doar că, în lumea cripto, e esențial să cunoști echipa și să ai garanția că investești în ceva care îți va aduce return. Meta Pups Club este o colecție limitată de 5555 de nft-uri, cu o utilitate în continuă extindere în Metaverse. Are un roadmap complex, fiecare Nft având acces automat în Metapark, o arena exclusivă în Metaverse, unde îți poți plimba, hrăni și antrena câinele și poți interacționa cu alți deținători de Metapup.

Ce m-a convins este utilitatea din spate: un procent din încasări vor direcționate către adăposturi de animale.

Când consideri că este prea mult postat din viata ta personala și care sunt limitele?

Cred că este important echilibrul, am unele momente pe care nu vreau să le împărtășesc on-line, nu pentru că am ceva de ascuns ci pentru că vreau să le țin pentru mine, așa simt că au o valoare mult mai mare. În rest, sunt destul de deschisă cu cei ce mă urmăresc.

Ce aplicatie de social media a fost pentru tine cel mai puțin usor de integrat în rutina ta zilnică? Care dintre ele îți ocupă cel mai mult timp?

Instagram. Și tot el îmi ocupă și cel mai mult timp.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni