Doua familii complet diferite, Ciorba si Ghica, au un singur lucru in comun pe care, din pacate, nu il pot evita: cumetria! Cei doi copii din familii, Irina si Horatiu, se indragostesc iremediabil si hotarasc sa faca pasul cel mare - casatoria. Cu toate ca interesele celor doua familii nu au niciun punct in comun, tinerii indragostiti sunt convinsi ca acest aspect nu va reprezenta o piedica in calea catre fericire. O familie numeroasa. Ai nostri. Serialul este o productie Frame Film Studios, in regia lui Dragos Buliga.

In familia Ghica, mama este profesoara, tatal contabil, iar Horatiu, fiul celor doi, este un politist corect. Desi nu au posibilitati financiare foarte bune, au valori foarte bine stabilite, pe care le urmeaza cu strictete: sunt onorabili si intotdeauna respectand legea! La polul opus, familia Ciorba este mai instarita, insa jongland la limita legalitatii. Nu au ajuns chiar la nivelul familiei Soprano, dar Sandu, capul familiei, incearca din rasputeri! Irina, cea mai tanara fiica, este inocenta si diferita fata de toti cei langa care a crescut. Povestea serialului urmareste cei doi indragostiti, dar si lupta pentru suprematie a celor doi tati, Sandu si Marin, care nu poate duce decat la situatii  care vor starni hohote de ras!

Emilia Popescu, Constantin Puscasu, Cristina Mihailescu, Teodor Corban, Vlad Logigan si Gabriela Popescu sunt doar cativa dintre actorii care vor aduce in fiecare saptamana aventurile simpaticelor personaje in casele tuturor romanilor!