• PRO TV
  • Pescobar a anunțat sexul celui de-al doilea copil. Iubita afaceristului urmează să nască peste doar câteva zile

Pescobar a anunțat sexul celui de-al doilea copil. Iubita afaceristului urmează să nască peste doar câteva zile

Pescobar a anunțat sexul celui de-al doilea copil. Iubita afaceristului urmează să nască peste doar câteva zile

Pescobar este în culmea fericirii. Controversatul afacerist a luat pe toată lumea prin surprindere, atunci când a anunțat că va mai avea un copil, dar și sexul acestuia.

În acest weekend, Pescobar a petrecut ca la carte, așa cum îi place și a vrut ca toată lumea să afle de la el ce sex are bebelușul lui. Acesta are, deja, un copil, dar își ține fiica departe de mediul online, postând-o extrem de rar.

Ce sex are copilul lui Pescobar

În urmă cu ceva timp, a început să se zvonească faptul că Pescobar ar fi lăsat o tânără însărcinată. Între timp, subiectul a fost dat uitării, dar, recent, a confirmat ceea ce se spunea. Pescobar urmează să mai aibă un copil și este cum nu se poate mai fericit.

Actuala iubită a lui Pescobar este însărcinată și urmează să nască în doar câteva luni. Acesta urmează să aibă un băiat, iar vestea a fost dată în timpul petrecerii. Patronul tavernelor i-a spus lăutarului care întreținea atmosfera că, în familia lui, urmează să își facă apariția un băiețel.

În urmă cu nu foarte mult timp, Pescobar a dat o petrecere pentru tatăl său, iar, printre invitați, s-a numărat și Gianina Crișan, iubita lui. Până de curând, patronul HoReCa a preferat să nu o expună, dar cei doi au început să se afișeze discret.

Pescobar a rămas în relații bune cu fosta parteneră

Pescobar își iubește foarte mult fiica, pe care o are dintr-o relație anterioară și, de dragul ei, a decis să păstreze legătura cu mama acesteia. În cadrul unei emisiuni online, afaceristul a mărturisit că merg împreună în vacanțe și păstrează legătura, fiind cea mai bună decizie pe care o putea lua pentru fiica lor.

„Mergem în vacanțe. Merg în vacanțe cu femeia cu care am un copil, dar noi nu mai avem treabă. Ne respectăm, râdem, bem un pahar de vin. Totul elegant. Ne-am despărțit pentru că nu ne potriveam, decât să ne spargem capul, să fie și copilul de față, mai degrabă suntem prieteni și e și copilul de față”, a spus acesta.

 

Sursa foto: Instagram, captură TikTok

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni