• PRO TV
  • Cine este Truong My Lan, miliardara din Vietnam condamnată la moarte pentru fraudă. Dintr-o simplă vânzătoare la tarabă a ajuns să dețină controlul asupra unei bănci

Cine este Truong My Lan, miliardara din Vietnam condamnată la moarte pentru fraudă. Dintr-o simplă vânzătoare la tarabă a ajuns să dețină controlul asupra unei bănci

Cine este Truong My Lan, miliardara din Vietnam condamnată la moarte pentru fraudă. Dintr-o simplă vânzătoare la tarabă a ajuns să dețină controlul asupra unei bănci

Un proces istoric a avut loc în Vietnam, în urma căruia o miliardară a fost condamnată la moarte pentru fraudă. În urma cercetărilor, s-a aflat că Truong My Lan a reușit să scoată dintr-o bancă 44 de miliarde de dolari, pe parcursul mai multor ani.

Truong My Lan și-a câștigat o reputație în afaceri, după ce a ajuns un mare dezvoltator imobiliar. Vietnameza în vârstă de 67 de ani a fost condamnată la moarte, joi, pentru că a jefuit una dintre cele mai mari bănci din țară pe o perioadă de 11 ani, scrie bbc.com

Decizia instanței s-a bazat pe amploarea fraudei. Truong My Lan a fost condamnată pentru că a luat împrumuturi de 44 de miliarde de dolari de la Banca Comercială Saigon, prin diverși intermediari. Verdictul îi cere să returneze 27 de miliarde de dolari, sumă despre care procurorii au spus că nu va fi recuperată niciodată. Unii cred că pedeapsa cu moartea este modalitatea instanței de a pune presiune asupra ei pentru a ajuta la localizarea miliardelor dispărute.

Cum a ajuns Truong My Lan să păcălească sistemul 

Truong My Lan provine dintr-o familie chinezo-vietnameză din orașul Ho Chi Minh City, fostul Saigon. A lucrat ca vânzătoare la tarabă, vânzând produse cosmetice împreună cu mama ei, dar a început să cumpere terenuri și proprietăți după ce Partidul Comunist a inaugurat o perioadă de reformă economică, în 1986. În anii 1990, ea deținea deja un portofoliu mare de hoteluri și restaurante.

Deși Vietnamul este cel mai bine cunoscut în afara țării pentru sectorul său de producție cu o creștere rapidă și principalul lanț de aprovizionare alternativ pentru China, cei mai mulți vietnamezi bogați au făcut avere din imobiliare.  

Până în 2011, Truong My Lan era o figură binecunoscută în Ho Chi Minh City și i s-a permis să aranjeze fuziunea a trei bănci mai mici, fără numerar, într-o entitate mai mare: Saigon Commercial Bank. Legea vietnameză interzice oricărei persoane să dețină mai mult de 5% din acțiunile oricărei bănci. Dar procurorii spun că, prin intermediul a sute de companii-fantomă și oameni care acționau ca mandatari ai ei, Truong My Lan deținea de fapt peste 90% din Saigon Commercial. Ea avea oamenii ei la posturi de conducere și le-a ordonat să aprobe sute de împrumuturi pentru rețeaua de companii-fantomă pe care o controla.Sumele scoase sunt uluitoare. Împrumuturile ei au reprezentat 93% din toate creditele băncii.

​Autoritățile comuniste, în mod obișnuit sunt mai secretoase, dar în acest caz au oferit mai multe detalii pentru mass-media. Se spune că 2.700 de persoane au fost chemate să depună mărturie, în timp ce au fost implicați 10 procurori de stat și aproximativ 200 de avocați.

Potrivit procurorilor, pe o perioadă de trei ani, din februarie 2019, ea i-a ordonat șoferului ei să retragă aproximativ 4 miliarde de dolari (în moneda vietnameză - dong) în numerar de la bancă, și să le depoziteze în subsol.

Atâția bani în  numerar, chiar dacă toți ar fi fost în cele mai mari bancnote din Vietnam, ar cântări două tone.

Ea a fost, de asemenea, acuzată că a mituit oameni pentru ca împrumuturile ei să nu fie niciodată controlate. Unul dintre cei care a fost judecat a fost inspector șef la banca centrală, care a fost acuzat că a acceptat o mită de 5 milioane de dolari.

Sursă foto: Instagram

Vezi și: 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni