• Emisiuni
  • Clanul
  • EXCLUSIV Denis Hanganu, cele mai noi detalii despre al treilea sezon din serialul CLANUL: „N-o să vă pară rău”

EXCLUSIV Denis Hanganu, cele mai noi detalii despre al treilea sezon din serialul CLANUL: „N-o să vă pară rău”

EXCLUSIV Denis Hanganu, cele mai noi detalii despre al treilea sezon din serialul CLANUL: „N-o să vă pară rău”

Sezonul III din CLANUL este, fără îndoială, unul dintre cele mai așteptate producții din întreaga țară. Toți sunt nerăbdători să îi vadă din nou pe actorii care au conturat acțiunea în primele două sezoane, iar noi le-am pregătit o surpriză!

Denis Hanganu, cunoscutul actor care îl interpretează pe Tudor în serialul CLANUL, ne-a oferit un interviu exclusiv în care a scos la iveală noi detalii despre povestea care le-a dăruit românilor momente pline de adrenalină și suspans.

Tudor, personajul pe care îl interpretezi, se luptă din răsputeri între două lumi, iar acest lucru i-a ținut în suspans pe fani timp de două sezoane. Ce le poți spune despre bătălia pe care o vei ține și în episoadele care urmează?

„Așa este. Consider că e personajul cel mai încercat de greutăți și tocmai această incertitudine perpetuă îi ține pe cei de acasă cu sufletul la gură. Știm că „Tudor" a descoperit, în sfârșit, cine e cârtița și sunt convins că publicul abia așteaptă să vadă cum va gestiona în timp această informație atât de importantă pentru misiune. Tot în egală măsură nu știm dacă va dori să continue de unul singur având în vedere că a aflat că nu este înregistrat nicăieri, în niciun raport ca agent sub acoperire. Va continua totuși? Se va retrage? sau mai rău va alege calea ușoară și va face un pact cu mafia schimbând astfel tabăra? După cum puteți vedea se anunță din start mai multe variante ca și direcție de continuitate a serialului”

Acțiunea și suspansul sunt la ele acasă în Clanul, iar Tudor se numără printre personajele care are puterea de a transmite aceste lucruri și în sufletele telespectatorilor. La ce ar trebui să se aștepte în noul sezon din Clanul?

Păi tocmai, cred că atunci când apare Tudor ar trebui ca oamenii să se aștepte cel mai mult la tensiune și suspans fiindcă e personajul cu cea mai mare pondere când vine vorba de acțiune. Dacă stăm să analizăm, a fost prezent în toate secvențele de luptă și aproape nelipsit din orice scenă cu urmăriri, explozii sau interogatorii dure, deci putem trage singuri concluzia că tot așa va fi și de acum încolo. Așadar, urmăriți-l pe Tudor, urmăriți-i povestea până la capăt și vă promit că n-o să vă pară rău”

După o pauză atât de lungă, fanii sunt nerăbdători să afle chiar și cele mai mici vești despre serial, dar și despre actorii care fac ca totul să devină posibil. Ce mesaj le transmiți oamenilor care te urmăresc?

„În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor celor care îmi sunt alături și îmi scriu mereu comentarii de susținere la postări sau îmi trimit mesaje de apreciere. Să stiți că le citesc absolut pe toate și în mare măsură chiar și răspund la ele, probabil ați observat deja.

Altfel, pe toți cei care doresc să mă întâlneasca, îi aștept la teatru la spectacolele în care joc și după spectacol putem rămâne să facem fotografii și să schimbăm câteva cuvinte. Dacă nu sunteți din București și nu ne putem întâlni la teatru, ne vedem pe rețelele de socializare bine cunoscute, unde vă învit să mă urmăriți și să formăm o comunitate plină de oameni de calitate. Vă îmbrățișez și abia aștept să aud recenziile voastre la premiera sezonului III”.

VEZI ȘI: Clanul Povești Nespuse doar pe VOYO

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Clanul

Articole pentru emisiune Clanul

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni