• PRO TV
  • Carnaval de zile mari la 12 ani ACASA

Carnaval de zile mari la 12 ani ACASA

Carnaval de zile mari la 12 ani ACASA

ACASA a implinit 12 ani de existenta si a marcat evenimentul printr-un carnaval de zile mari.

Intr-unul dintre platourile de la Buftea, toti cei din familia ACASA au venit sa petreaca,  pana in zori de zi, la cel mai tare carnaval al anului. Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Nicoleta Luciu, deopotriva actori, regizori, oameni din echipa de productie, realizatori de emisiuni, reporteri, toata lumea de la ACASA s-a distrat la maximum. Si, ca la orice carnaval, participantii au dat frau liber imaginatiei.

In timp ce Cabral, Mircea Solcanu sau Radu Valcan au imbracat costume care reprezentau animale, Mihai Petre a fost personajul misterios  al serii, multi dintre colegii de platou nereusind sa-si dea seama cine se ascunde in spatele mastii: “Am fost un amestec de dansator de flamenco si omul cu masca de fier. Nu am rostit niciun cuvant dar, din cand in cand, faceam miscari de dans. Asa au reusit sa ma repereze colegii”, spune amuzat Mihai.

Tot in preot s-a costumat si Ioan Isaiu care insa nu l-a lasat acasa pe Mitica Laptaru, personajul pe care-l interpreteaza in “Aniela”. Combinatia dintre cele doua personaje i-a amuzat pe toti: ”M-am gandit mult in ce sa ma costumez si pana la urma am ales costumul unui preot. Din cand in cand, il mai jucam si pe Mitica Laptaru iar combinatia a fost una senzationala”, spune Ioan.

De la petrecere nu putea lipsi Loredana si fetita ei Elena: “Emotionant, parca a fost ieri. E vorba doar de iubire, de acest cuvant magic si de aceasta energie pe care o avem impreuna cu voi, telespectatorii nostri”, spune vedeta.

Calugarite, vampiri, vedete rock, fantome, zane, printi, seici, chiar si Antoniu si Cleopatra au venit la petrecerea din Buftea. Aniversarea a 12 ani ACASA a fost un moment special si pentru Ruxandra Ion, producator general al celor mai de succes seriale romanesti ale momentului, “Aniela” si “State de Romania”. “Normal ca sunt mandra, au trecut 12 ani frumosi. Sufletul mi-a ramas ACASA. Aici este familia, aici e iubirea. Vorbim cu publicul in fiecare zi, prin seriale, prin “Povestiri”.  ACASA nu e doar un canal de televiziune, este un mod de viata, un mod de a invata sa iubesti, un mod de a invata sa respecti toti oamenii de langa tine”, spune Ruxandra Ion.

Marin Moraru, marele actor sosit ACASA in 2007, odata cu telenovela fenomen “Inima de tigan”,  a marturisit ca aici se simte ca-n familie. ”Ma simt foarte bine. ACASA ma simt ca acasa la mine, aici este o familie. Imi doresc sanatate si implinirea viselor artistice, care se preconizeaza”, spune interpretul lui Costica in “Aniela”.

De la petrecere nu au lipsit nici cei din echipa de la serialul “State de Romania”, difuzat la Pro TV. Carmen Tanase, Gheorghe Visu, Doinita Oancea sau Octavian Strunila s-au distrat si s-au bucurat de revederea cu colegii din “Regina”. “Mie imi vine sa plang, sunt foarte fericita. E o parte importanta din viata mea aici. Cea mai importanta parte din viata mea”, marturiseste Carmen Tanase, interpreta Flacaricai in serialul “State de Romania” de la Pro TV.

Sarbatoritul zilei a fost Vladimir Gaitan care, la implinirea a 12 ani de existenta a postului ACASA, a implinit 63 de ani: “Ma simt extraordinar. Imi doresc sa fim impreuna si la majoratul postului ACASA”.

Petrecerea de 12 ani ACASA, marele carnaval din Buftea, a adus in sufletul tuturor celor care iubesc ACASA, actori si telespectatori,  bucuria revederii pentru ca “Povestirile de noapte” au transmis, special pentru cei din fata micului ecran, direct de la carnaval,  imagini in exclusivitate.

Astazi, 3 februarie, de la ora 17.30, laPovestiri adevarate si de la 22.30 la “Povestiri de noapte” telespectatorii pot urmari imagini si declaratii ale vedetelor favorite de la cel mai tare carnaval al anului - cel de la aniversarea a 12 ani ACASA.
 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni