• PRO TV
  • Daryl Hannah a fost arestata! Vezi motivul

Daryl Hannah a fost arestata! Vezi motivul

Daryl Hannah a fost arestata! Vezi motivul

Actrita Daryl Hannah a fost arestata pentru scurt timp, marti, in timpul unui protest organizat de ecologistii americani, in fata Casei Albe din Washington, fata de un proiect ce prevede constructia unei conducte de petrol, in valoare de 7 miliarde de dolari.

Peste 70 de persoane au fost arestate marti, in cadrul protestului intitulat "Tar Sands Action", denumit astfel dupa eforturile ecologistilor americani de a bloca proiectul Keystone XL, care prevede constructia unei conducte care sa transporte petrolul extras din sisturile din Canada pâna la rafinariile din Texas.

Actrita Daryl Hannah a fost eliberata dupa ce a platit o amenda de 100 de dolari. Ea a fost arestata pentru ca nu a respectat prevederile unei decizii judecatoresti, a declarat David Schlosser, purtatorul de cuvânt al politiei din Washington.

Daryl Hannah a fost arestata dupa ce a refuzat ordinul politiei americane de a parasi locul protestului, a declarat Daniel Kessler, purtatorul de cuvânt al asociatiei ecologiste Rainforest Action Network, unul dintre organizatorii protestului din fata Casei Albe.

Actrita Margot Kidder, nascuta in Canada si cunoscuta pentru rolul din filmul "Superman", se numara printre cele câteva sute de persoane care au fost arestate de la inceperea actiunilor de protest fata de acest proiect, in fata Casei Albe, pe 20 august.

Potrivit site-ului revistei People, Departamentul de Stat american urmeaza sa isi dea avizul pentru proiectul de constructie a conductei de titei pâna la sfârsitul acestui an.

Daryl Hannah a mai fost arestata in iunie 2009 de politia din statul american West Virginia, in timp ce participa la un protest organizat fata de exploatarile miniere in aer liber din localitatea Naoma.

In 2006, Daryl Hannah a fost arestata impreuna cu alte 16 persoane pentru ca protesta fata de posibilitatea transformarii South Central Urban Garden din Los Angeles in depozit. Actrita americana si alti 25 de imigranti si suporteri ecologisti militau pentru a salva de la distrugere parcul, care se intinde pe o suprafata de 5,6 hectare. Parcul din Los Angeles este intretinut de 350 de fermieri, multi dintre ei imigranti, care cultiva aici legume si fructe, inca din anul 1992.

In timpul protestului din 2006, Daryl Hannah si organizatorul acestei actiuni, John Quigley, au stat intr-un nuc batrân din acest parc. Cântareata de muzica folk Joan Baez si activista ecologista Julia "Butterfly" Hill au protestat si ele, cu rândul, in acelasi copac, ultimele doua nefiind prezente in zona in momentul evacuarii parcului de catre politie.

Mediafax

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni