INTERVIU: Un an în slujba oamenilor aflați în suferință. Mărturiile Hannei Butenko, o tânără de 27 de ani, despre viața în Ucraina
Am 27 de ani și sunt medic de profesie. De la începutul războiului, m-am implicat în acțiuni de voluntariat. Aproape toți din familia mea sunt pe front, luptă. Doar eu și mama am rămas în Mykolaiv. Am avut de ales: fie mă duceam ca doctor pe front, fie să devin voluntar. N-am putut să o las singură pe mama, de aceea am ales să fiu lângă ea și să-i ajut pe oamenii aflați în suferință.
Cum a fost situația în orașul tău în acest an de război?
A fost o perioadă când în Mykolaiv era foarte periculos să stai. Pe aici trecea linia frontului. În fiecare zi și noapte auzeam bubuituri, împușcături. Cam de atunci am început să-i ajut pe oamenii care se ascundeau prin subsoluri. Eu și prietena mea cumpăram cereale (orez, griș, hrișcă ș.a.) și împărțeam, pentru că mulți stăteau flămânzi. Oamenii erau îngroziți, nimeni nu putea lucra, doar se ascundeau. Așa am început să povestesc pe Instagram despre situația din țara mea, iar mulți oameni s-au oferit să vină cu donații.
Ce faci mai exact, în calitate de voluntar?
Pe lângă ajutorul oferit civililor, am început să le trimit mâncare, medicamente și haine militarilor. Tot mai mulți oameni au început să mă caute ( chiar și străini din Polonia, Cehia, Italia), ca să distribuie mai departe pachete celor care chiar au nevoie de ajutor. Este vorba despre familii care au rămas fără casă, mame cu copii mici, care au nevoie de scutece și lapte, oameni care s-au refugiat din alte zone și au tot felul de nevoi. Viața mea s-a schimbat la 180 de grade. Mulți dintre prietenii mei au plecat. O am doar pe mama alături.
Cum este situația în prezent, în orașul tău?
În ultima lună a fost liniște, dar orașul nostru a avut mult de suferit. Satele din apropiere sunt aproape pustii. Casele, uzinele sunt distruse. Apa de la robinet nu este potabilă. Avem probleme cu refugiații din Herson, unde situația este și mai grea. Ei trebuie ajutați, adăpostiți. Pe tot parcursul acestui an,
Mykolaiv a fost ca un scut, chiar pot să spun că este un oraș erou. Toți oamenii s-au unit, toți se ajută între ei. Am devenit mai apropiați. Fiecare este gata oricând să sară în ajutorul aproapelui său.Pe lângă faptul că are un suflet mare, Hanna le transmite oamenilor doar energie pozitivă prin zâmbetul ei și prin cuvintele de încurajare. În filmulețul de mai jos, se întoarcea de la un drum lung și încerca să doarmă pe bancheta din spate a mașinii. Prietena ei glumește cu ea: „Ce faci Hanna? Pe unde ai umblat ieri? Ai fost cu colindul? Da, da, am adunat ceva, răspunde ea. Bine, ia și de la mine ceva dulce”.
Sursă foto: Instagram/ a.butenko_
Vezi și:
