Maia Sandu și Emmanuel Macron, la o plimbare prin centrul Chișinăului

Maia Sandu și Emmanuel Macron, la o plimbare prin centrul Chișinăului
Autor: Diana Oprea
Data publicarii: 16 Iunie 2022
Data actualizare: 16 Iunie 2022
Aflat într-o vizită oficială la Chișinău, președintele Franței, Emmanuel Macron, a avut ocazia să descopere mai bine capitala Republicii Moldova, după ce a fost invitat de către președintele Maia Sandu la o plimbare pe o stradă pietonală din centrul orașului. 

Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a întâlnit miercuri, 15 iunie, cu președintele României, Klaus Iohannis, la București. Oficialul a vizitat Baza Mihail Kogâlniceanu, apoi a plecat spre Chișinău. 

După ședința de lucru și conferința de presă comună, Emmanuel Macron și Maia Sandu au luat-o la pas prin centrul Chișinăului. Potrivit martorilor, evenimentul nu a fost planificat, scrie presa de peste Prut. Imaginile cu cei doi lideri și alți oficiali, care discută relaxați la o cafenea, au devenit virale. 

Video-ul a stârnit imediat un val de comentarii din partea internauților moldoveni. În timp ce mulți au lăudat-o pe Maia Sandu pentru că este mereu prezentă în fața oamenilor și a presei, alții au fost mai cârcotași: 

„Simpli și onești”, „Ce frumos că avem un președinte stimat în întreaga lume!”, „Numai femei stau în jurul lui”, „La Paris este cutremur, a turbat prima doamnă de gelozie!” , „Ei se veselesc când lumea abia de mai supraviețuiește. Ce tupeu”, sunt doar câteva din mesajele oamenilor postate în dreptul video-ului de mai sus. 

Emmanuel Macron și Maia Sandu au intrat și într-o cofetărie. 
 

„L-am salutat, astăzi, pe Președintele Franței, Emmanuel Macron, în prima sa vizită la Chișinău – și prima vizită a unui lider francez în țara noastră din ultimii 24 de ani. (...) După discuția oficială de la Reședința de stat, am ținut să-i arăt domnului Președinte Macron viața din orașul nostru. Am schimbat câteva cuvinte cu trecătorii în parcul central. Ne-am oprit pe Aleea Clasicilor, alături de liderul francez, ca să depunem flori la bustul lui Mihai Eminescu, cinstind memoria poetului în ziua ce marchează aniversarea morții sale”, este o parte din textul publicat de Maia Sandu pe contul său oficial de facebook. 

Sursă foto: Facebook/ Maia Sandu, Profimedia 

Vezi și: Cum să te promovezi pe TikTok

 




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!