Primul mesaj postat pe Twitter, al fondatorului Jack Dorsey, vândut pentru o sumă imensă

Primul mesaj postat pe Twitter, al fondatorului Jack Dorsey, vândut pentru o sumă imensă
Jack Dorsey, cofondator al rețelei Twitter. FOTO: Getty Images
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 23 Martie 2021
Data actualizare: 23 Martie 2021
Jack Dorsey, unul dintre cei 4 fondatori ai rețelei Twitter, și-a scos la vânzare primul mesaj postat pe rețeaua socială și a strâns o sumă incredibilă.

Primul tweet postat pe rețeaua Twitter, în 21 martie 2006, s-a vândut la licitație pentru suma de 2,9 milioane de dolari. Proaspătul proprietar este Sina Estavi, CEO-ul Bridge Oracle, care și-a adjudecat licitația demarată în scop caritabil.

Jack Dorsey, cofondatorul rețelei Twitter, a vândut primul mesaj postat de el sub forma unui jeton non-fungibil (Non Fungible Token - NFT). Acesta este un certificat digital unic care atestă identitatea deținătorului unei fotografii, unui videoclip sau altei forme de activ digital. 

Conform bbc.com, deținătorul primului mesaj postat pe Twitter va primi un certificat, semnat digital de Jack Dorsey, și metadata tweet-ului original.

La scurt timp după achiziție, Sina Estavi a distribuit pe contul său de Twitter vestea achiziționării tweet-ului de la Jack Dorsey.

Acesta nu este doar un tweet. Cred că, ani mai târziu, oamenii vor înțelege adevărata valoare a acestui tweet, la fel ca tabloul Mona Lisa”, a scrie omul de afaceri.

Mai mult, antreprenorul din domeniul criptomonedelor a anunțat pe Twitter că banii plătiți de el au fost donați unui fond caritabil deschis pentru ajutorarea familiilor sărace din Africa.

La începutul acestei luni, o lucrare digitală a artistului Beeple a fost vândută pentru suma de 69 de milioane de dolari. E vorba de o colecție de 5.000 de fotografii, fiecare reprezentând o lucrare de-ale sale. Colajul a primit numele Everydays: The First 5.000 Days (Toate zilele: Primele 5.000 de zile). 

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Actorii tăi preferați de pe TikTok

FULLSCREEN
Primul mesaj postat pe Twitter, al fondatorului Jack Dorsey, vândut pentru o sumă imensă
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies