„Sunt surprins si recunoscator pentru atata apreciere! <<Vals>> este o piesa diferita de ce se difuzeaza acum pe radio; cu toate astea, reactiile oamenilor au fost extraordinare. Mi-am dorit ca prin aceasta piesa sa repun in valoare un gen caruia nu ii se acorda atentia pe care o merita si ma bucur mult ca am reusit”, povesteste incantat Smiley.
Si acum, la 4 luni de la lansarea piesei, artistul primeste zeci de mesaje de la cupluri de indragostiti, in care este felicitat si anuntat ca melodia lui a devenit „noul vals” al mirilor. Artistul a lansat si un duet cu Feli, pe aceeasi piesa. Valsul cantat cu Feli este difuzat in acelasi timp cu varianta originala cantata de Smiley. Si videoclipul piesei a fost apreciat de fanii lui Smiley, „Vals” avand -peste 26 de milioane de vizualizari in patru luni de la lansare.
Piesa „Vals” va putea fi ascultata si in concertul pe care Smiley il pregateste, pe 2 iunie, la Arenele Romane. Cu o organizare impresionanata si peste 10 artisti invitati, Smiley isi propune sa faca publicului cea mai frumoasa „Confesiune”.