Duminică, de la ora 18:00, la emisiunea „România, te iubesc!”, Paula Herlo prezintă o nouă anchetă despre modul în care sunt aplicate proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Subiectul aduce în prim-plan problemele majore care afectează implementarea programului: corupție, incompetență și risipă.
Gallery
România a avut șansa unor finanțări semnificative, prin care ar fi putut crește calitatea vieții în comunitățile mici. 500 de milioane de euro au fost alocate exclusiv pentru reforma administrației – fonduri destinate digitalizării arhivelor din primării, implementării semnăturii electronice, plății online a taxelor și impozitelor, precum și dezvoltării unor aplicații mobile care să faciliteze comunicarea cu cetățenii. În practică, proiectele nu au fost duse la capăt, iar obiectivele inițiale au rămas, în mare parte, neîndeplinite.
Pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, alte 600 de milioane de euro au fost alocate zecilor de localități fără infrastructură. Din această sumă, 355 de milioane de euro riscă să fie pierdute. În același timp, există cazuri în care fondurile au devenit o sursă de profit pentru anumiți aleși locali care, prin pozițiile deținute, au făcut investiții private ce și-au mărit valoarea odată cu aducerea utilităților finanțate prin PNRR.
„România poate să predea un curs de rele practici în domeniul aplicării PNRR. Am pierdut 7 miliarde și încă există potențial. Mai sunt 10 luni în care 10 miliarde de euro ar trebui absorbite, dar sunt puține șanse. După câteva luni de documentare, după zeci de pagini de documente și ore întregi petrecute pe platforma de licitații publice, pot spune că autoritățile au o capacitate uriașă de a se autosabota”, declară Paula Herlo.
Întreg reportajul „Țara proiectelor neterminate” va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, la PRO TV. Emisiunea „România, te iubesc!” poate fi urmărită și online, pe VOYO.