Cvintetul Anatoly

Cvintetul Anatoly

Cvintetul ANATOLY cântă á capella, cântă cu acompaniament, lucrări preclasice, clasice şi romantice, muzică religioasă, colinde, prelucrări folclorice şi lucrări contemporane. Cântă orice pentru că talentul lor acceptă provocările de tot felul şi pentru că de mai bine de un deceniu aceasta este tot ceea ce fac.     Poveste Anatoly A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... nu începe aşa orice poveste? Există deci un a fost şi mai există un este fără de care nici ce a fost nu s-ar putea povesti, pentru că s-ar fi aşternut deja uitarea. În cazul poveştii noastre, a poveştii Anatoly, suntem într-o poveste deschisă, pentru că nu e vorba despre o amintire, ci despre un drum şi un vis care, încă, se trăiesc. Aşa că avem aici trecut, prezentul de care vă veţi bucura şi, mai ales, viitor...cât va da Domnul, cât vor dori ei şi partenerii lor... Dar să depănăm odată povestea:   Se făcea că prin toamna anul 2000, tânărul Ciprian Cucu aude mai hotărât chemarea muzicii, dorind să cunoască şi alte faţete ale ei. El oricum se împrietenise cu ea, cu muzica ortodoxă, doar era cantor la Biserica din Bran-centru, la acea vreme. Aşa că, atunci când frunzele se fac palide, el vine să cânte în corul Concentus - condus de prof. Marius Modiga, unde îi întâlnește pe Gabriel – un student la inginerie, pe Corina – o liceeană veselă şi pe Andrada – proaspăt absolventă a Facultații de Muzică din Brașov. Gabi, încă de pe atunci un one-man-banc-show, îşi dorea însă să-şi cultive şi latura sa sensibilă, ţinută mai ascunsă. Şi ce poate da mai multă vibraţie decât muzica-rugăciune? Aşa că îşi ia inima în dinţi şi îi mărturiseşte lui Ciprian că ar dori şi el să înveţe să cânte la strană. Zis şi făcut, doar că lor li se adaugă şi Corina şi Andrada... A fost vreo lună şi mai bine de râsete, de ruşinări, de strădanii, de ieşiri ale sunetelor în fresca cu sfinţi. Noroc cu Părintele Enescu, care mai bodogănind afectuos, mai tămâindu-i, le-a îngăduit toate aceste încercări. Prin noiembrie a aceluiaşi an avem, deja, un cvartet vocal gata constituit...Însă un cvartet fără nume. Peste vreo patru luni le vine şi numele, aşa ca dintr-o joacă. Un coleg de cor, student la teologie, le devine primul „naş”. Auzi, dar voi de unde aţi răsărit? îi întrebă acesta, impresionat, după o liturghie. De la răsărit! îi răspunde repede hazliul Gabi. Păi, vouă vă trebuie un nume, un nume cu mai multe vocale - continuă naşul ...ia  staţi un pic, răsărit în greacă se spune anatoly. Are mai multe vocale? No, ăsta să vă fie numele... Odată cu dobândirea numelui, în cei patru răsare dorința de a lua în serios acest proiect. Drept urmare, vine ieşirea lor în lume şi debutul cu succes în cadrul Festivalului coralelor religioase din Ţara Bârsei , în octombrie 2001. Un an mai târziu, în 2002, apare şi primul CD, de colinde. În 2003 cvartetul ia primul premiu: locul I la Concursul Naţional de Muzică Corală Sacră de la Orăştie. Reuşesc să înregistreze un nou CD, Doamne, auzi rugaciunea mea, cuprinzând cântări pascale. Vine anul 2004 şi răsăritul pare a se face apus. Cum? De ce? Cu un început aşa de promiţător?...Corina se decide să se mărite şi să-și urmeze soţul în Canada. Bucuroşi pentru ea, grație preteniei ce-i leagă, Andrada, Gabriel şi Ciprian rămân însă deznădăjduiţi cu privire viitorul formației. Au vrut să renunţe, dar un alt coleg din corul Concentus le dă o idee trăsnită, le devine un fel de al doilea naş. Nu înţeleg de ce nu încercaţi formula de trio, le spune el, ar fi păcat să vă stingeţi. Astfel, cei trei decid că „the show must go on” și de atunci Anatoly începe o a doua viaţă, mai trepidantă, cu un succes din ce în ce mai mare. Vreţi dovezi? Vi le dau, dar tot aşa spicuind şi rămânând în ton de poveste: În decembrie 2006 trio-ul Anatoly primeşte Marele Premiu la Concursul Naţional de Muzică Corală Sacră “Cu noi este Dumnezeu” de la Orăștie, ediția cu numărul XVII. Tot în 2006 CD-ul lor “Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur” este nominalizat pentru Premiul Academiei Române. În același an încep să se afirme și pe plan internațional. Aşa ajung să aibă concerte în Franţa, în Italia, în Anglia, iar în Țara Galilor, la concursul de la Llangolen, ocupă locul IV în lume, după ce au concurat cu douăzeci de coruri.  Fiind interesați nu doar de domeniul muzical cameral, ci și de cel al marilor ansambluri, acceptă invitația de a participa la o serie de proiecte vocal-simfonice alături de Corul „Gheorghe Dima” - condus de prof. Ciprian Țuțu, susținând concerte în compania unor orchestre filarmonice din țară și străinătate: Orchestra Filarmonicii din Roma, Orchestra Filarmonicii din Braşov şi Orchestra Facultăţii de Muzică din Braşov. În urma acestor colaborări se leagă o frumoasă prietenie între cei trei şi Ciprian Țuțu. Se simt în plină efervescență şi vor să se autodepăşească. Ajung deja la opt CD-uri. După ce cântă la toate televiziunile locale, primesc oferte şi de la televiziuni naţionale. Totodată, pentru râvna şi calitatea cu care au susținut muzica ortodoxă, primesc din partea Mitropolitului Ardealului, dr. Laurenţiu Streza, un Act de Cinstire.  Ca o încununare şi o recunoaştere a activității de până atunci, Anatoly devine în 2008 formație a Centrului Cultural Reduta. Practic, sunt recunoscuți ca cel mai bun grup vocal din această parte a țării. Nu există evenimente culturale (concerte, recitaluri, vernisaje, lansări de carte, sărbători, etc.) la care grupul vocal să nu fie invitat. Toţi îi ştiu. Anatoly este deja o poveste de succes! În toamna anului 2010, cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate, grupul își propune organizarea unui concert și imprimarea unui CD aniversar. Pentru acest proiect au fost cooptați și cei doi prieteni - Ciprian Ţuţu şi Marius Modiga, din dorinţa de a aborda un repertoriu mai variat stilistic și timbral. Acesta a fost de fapt imboldul pentru a lărgi formula de cânt, calităţile vocale ale celor doi întregind astfel armonia grupului. Acesta este momentul în care Anatoly, parcă se reinventează! În prezent, repertoriul cvintetului cuprinde peste 1000 de lucrări de facturi diferite. Ei cântă á capella, cântă cu acompaniament, lucrări preclasice, clasice şi romantice, muzică religioasă, colinde, prelucrări folclorice şi lucrări contemporane, în aranjamente proprii. Cântă orice pentru că talentul lor acceptă provocări de tot felul. Cu ocazia marelui praznic al Învierii Domnului (2012), cvintetul vocal Anatoly lansează un nou CD Tainica gradină, mult așteptat de către publicul ardelean.  Pot continua cu înșiruirea acestor dovezi, spunându-vă ca au o activitate concertistică intensă susținând mai multe concerte în compania artiștilor: soprana Felicia Filip, baritonul Iordache Basilic, pianistul Mihai Ungureanu, cvartetul de coarde Gaudeamus, violoncelistul Anton Niculescu, muzicologul Petruța Măniuț-Coroiu, Mariana Anghel, Paul Surugiu (Fuego), pianista Anca Preda,  regizorul Cristian Mihăilescu, actorii Dorel Vişan şi Marius Cristian Cisar. Urmăresc cu interes fenomenul muzical de acest gen; apreciază și îi inspiră grupurile vocale á cappella din spațiul american și vest-european. Sunt într-o căutare continuă de piese de diferite facturi, pe care le adaptează pentru grup. Printre modelele lor se numără The King’s Singers și The Real Group. Anatoly are propria poveste de care ne face atenți prin toate concertele pe care ni le dăruiește. Repertoriul sensibil și vast ne poartă dinspre folclor şi muzică cultă până la cea religioasă într-o vibrație de frumusețe ce nu atinge doar esteticul ci se transpune în duhovnicesc, scria pr. Cristian Muntean cu ocazia lansării celui mai recent disc al grupului, Poveste de Crăciun. Participarea la Romanii au talent reprezintă pentru ei o oportunitate de a fi cunoscuți la nivel național, considerând că genurile muzicale pe care le promovează pot avea impact și la publicul larg, nu doar la cel de nișă.    Zilele trecute mi-au mărturisit ca dacă ar câștiga marele premiu in cadrul concursului Romanii au talent, o parte din bani i-ar investi în realizarea unui studio profesional, în înregistrarea de CD-uri cu tematici diverse (divertisment, folclor, evergreen, o istorie a muzicii culte, etc.) și în inițierea unui Festival-Concurs de nivel internațional dedicat grupurilor vocale (și nu numai). Peste 5 ani ei speră să ajungă să organizeze turnee în ţară şi la nivel internațional, să pună în valoare muzica pe care o interpretează, genurile pe care le abordează. ...Iată nu v-am spus eu că spectacolul continuă? Ei bine, de spectacol să vă bucurați și azi și să mergeți cu inima oriunde vă va duce muzica lor. Sociolog Laurenţiu Ciprian Tudor INFORMAȚII DESPRE MEMBRII GRUPULUI: Mureşan Andrada (alto) - 37 ani, profesor de Educație Muzicală la Colegiul Național “Andrei Șaguna” din Brașov, membru fondator al grupului. Căsătorită cu Mureșan Florin (40 ani, jurist), 1 copil: Matei (4 ani);    Baciu Gabriel (tenor I) - 38 ani, inginer, membru fondator al grupului. Absolvent al  școlii de muzică din Braşov – vioară. Căsătorit cu Baciu Mihaela (33 ani, economist), 1 copil: Alexia-Maria (1 an); președinte al Asociaţiei Culturale Anatoly.   Cucu Ciprian (tenor II) - 30 ani, membru fondator al grupului, selectează, armonizează și realizează aranjamentul pentru 5 voci al pieselor grupului. Necăsătorit;    Țuțu Ciprian (bariton) - 34 ani, lect. univ. dr. Ciprian Ţuţu - dirijor de cor la Opera Brașov, de cor și orchestră la Facultatea de Muzică din Brașov, selectează, armonizează și realizează aranjamentul pentru 5 voci al pieselor grupului. Căsătorit cu Țuțu Tania (31 ani, profesor de educație preșcolară), 2 copii: Teodora (5 ani) și Ștefania (3 ani);    Modiga Marius (bas) - 44 ani, profesor  de muzică liniară și bisericească la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Dumitru Stăniloae” și profesor de Educație Muzicală la liceul „Andrei Mureșanu”din Brașov. Căsătorit cu Modiga Ruxandra (40 ani, economist); 2 copii: Andrei (19 ani) și Ariana (14 ani); dirijor și fondator al corului mixt de cameră Concentus, președinte al Asociaţiei Culturale Concentus

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni