• PRO TV
  • Premierul Canadei, Justin Trudeau, atacat cu pietre de oponenții vaccinării anti-Covid

Premierul Canadei, Justin Trudeau, atacat cu pietre de oponenții vaccinării anti-Covid

Premierul Canadei, Justin Trudeau, atacat cu pietre de oponenții vaccinării anti-Covid

Justin Trudeau, care se află în campanie electorală pentru al doilea mandat ca premier, este contestat masiv de oamenii care se opun vacinurilor anti-Covid și purtării măștii de protecție. Premierul a fost atacat cu pietre în timpul unui miting electoral din Ontario.

Marți, Justin Trudeau s-a deplasat în London, Ontario, pentru o întâlnire cu susținătorii lui. La fața locului s-au adunat, însă, și mulți contestatari ai măsurilor de protecție anti-Covid, care l-au huiduit, înjurat și atacat cu pietre.

Premierul Canadei a declarat că a simțit cum o piatră l-a lovit în umăr, însă nu a făcut mare caz pe acest subiect. Victime ale atacului au fost un bodyguard și mai mulți jurnaliști care însoțeau echipa lui Trudeau.

Mai târziu, la un eveniment susținut la Montreal, Trudeau a oferit și prima reacție publică. 

Permiteți-mi să fiu foarte clar și să spun ceea ce este evident - în primul rând este absolut inacceptabil ca oamenii să arunce lucruri și să-i pericliteze pe ceilalți la un miting politic”, a spus premierul.

Contestatarii premierului Trudeau consideră pandemia de Covid-19 o mascaradă și impunerea purtării măștilor de protecție pentru copii – un abuz.

Poliția a deschis o anchetă pentru a-i identifica pe protestatarii care au aruncat cu pietre înspre autobuzul premierului.

La 20 septembrie, Canada își alege parlamentarii, iar Trudeau speră ca partidul său să formeze din nou guvernul.

Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni