• PRO TV
  • Tabloul cu Marilyn Monroe care ar putea bate toate recordurile la licitațiile de artă: 200 de milioane de dolari

Tabloul cu Marilyn Monroe care ar putea bate toate recordurile la licitațiile de artă: 200 de milioane de dolari

Tabloul cu Marilyn Monroe care ar putea bate toate recordurile la licitațiile de artă: 200 de milioane de dolari

Un tablou dintr-o colecție de cinci, realizat în 1964 de pictorul și graficianul american Andy Warhol, va fi scos la licitație în luna mai. Lucrarea, care este un potret al celebrei Marilyn Monroe, este evaluat de experți la 200 de milioane de dolari.

Un portret al actriței Marilyn Monroe, pe fundal albastru, botezat Shot Sage Blue Marilyn, ar putea deveni cea mai scumpă operă de artă a secolului XX care se vinde la licitație. Specialiștii estimează că piesa va fi adjudecată cu 200 de milioane de dolari.

Casa de licitații Christie’s a anunțat scoaterea la vânzare a tabloului, care face parte dintr-o colecție de cinci realizată de Andy Warhol.

Colecția Shot Marilyns, record pe piața de artă

Cele cinci tablouri, care o înfățișează pe Marilyn Monroe, au fost realizate de Andy Warhol în 1964. Portretele, cinci variante ale aceluiași model, au fundal de culori diferite: roșu, portocaliu, albastru deschis, turcoaz și albastru cu accente gri (blue sage).

Patru dintre ele au fost vândute deja, în perioade diferite, cu sume cuprinse între 5.000 de dolari și 80 de milioane de dolari. Iată cum:

  • Tabloul cu Marilyn Monroe pe fundal albastru deschis: vândut în 1967 cu 5.000 de dolari.
  • Tabloul cu Marilyn Monroe pe fundal roșu: vândut în 1994 cu 3,6 milioane de dolari.
  • Tabloul cu Marilyn Monroe pe fundal portocaliu: vândut în 1998 cu 17,3 milioane de dolari.
  • Tabloul cu Marilyn Monroe pe fundal turcoaz: vândut în 2007 cu 80 de milioane de dolari.

Alex Rotter, specialistul în arta secolelor XX și XXI al casei de licitații Christie’s, spune că portretul Shot Sage Blue Marilyn, este „cea mai importantă pictură a secolului XX care ajunge la licitație într-o generație”.

Licitația va avea loc la New York, în luna mai a acestui an. Lucrarea este scoasă la vânzare de Fundația Thomas and Doris Ammann din Zurich și toate veniturile obținute vor fi folosite în beneficiul fundației.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni