• PRO TV
  • SAG Awards 2022. Actorii de la Hollywood și-au exprimat compasiunea și susținerea pentru poporul ucrainean

SAG Awards 2022. Actorii de la Hollywood și-au exprimat compasiunea și susținerea pentru poporul ucrainean

SAG Awards 2022. Actorii de la Hollywood și-au exprimat compasiunea și susținerea pentru poporul ucrainean

Actorii de la Hollywood s-au reunit pe covorul roșu de la Barker Hangar, Santa Monica, pentru decernarea premiilor SAG Awards 2022. 

Cum era de așteptat, mulți dintre ei și-au exprimat compasiunea și susținerea pentru poporul ucrainean. 

Unii au făcut-o la interviurile de pe covorul roșu, alții în discursul de mulțumire pe scenă. Au fost și vedete care au purtat rochii sau accesorii în culorile steagului ucrainean. 

Michael Douglas a fost extrem de elegant într-un costum negru, pe care l-a accesorizat cu o batistă tricotată în culorile galben și albastru. 

“Asta nu e pentru LA Rams”, a spus Michael Douglas făcând referire la Los Angeles Rams, o echipă de fotbal american care joacă sub culorile galben și albastru.

“Este o noapte minunată pentru a sărbători filmul, dar, în același timp primim o lecție despre ce înseamnă cu adevărat democrație! (…) Sunt atât de mândru de ceea ce au făcut oamenii din această țară”, a adăugat Michael Douglas, potrivit Page Six

Lady Gaga și Andrew Garfield au menționat războiul ruso-ucrainean în timpul interviurilor lor de pe covorul roșu cu Laverne Cox. 

“Se întâmplă atât de multe în lume și inima mea se îndreaptă spre Ucraina”, a spus Lady Gaga, care a fost nominalizată pentru cea mai bună actriță principală pentru rolul din “House of Gucci”.



Citește și: VIDEO „Fantoma Kievului”, pilotul-erou al Ucrainei care stăpânește cerul țării sale. Ce avioane ar fi doborât

Actrița Jean Smart le-a cerut celor prezenți în sală să se roage pentru pace, iar actorul Brian Cox a susținut un discurs puternic în sprijinul Ucrainei. Tyler Perry, Shari Belafonte și Douglas Hodge au purtat panglici cu albastru și galben, în semn de respect și solidaritate față de Ucraina. 

Lista completă a câștigătorilor SAG Awards 2022

  • Cea mai bună distribuţie dintr-un film: "CODA"
  • Cel mai bun actor într-un rol principal: Will Smith, "King Richard"
  • Cea mai bună actriţă într-un rol principal:  Jessica Chastain, "The Eyes of Tammy Faye"
  • Cel mai bun actor într-un rol secundar:  Troy Kotsur, "CODA"
  • Cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Ariana DeBose, "West Side Story"
  • Cea mai bună distribuţie într-un film de acţiune: "No Time to Die"
  • Cea mai bună distribuţie într-un serial de televiziune: "Succession"
  • Cea mai bună distribuţie într-un serial de comedie: "Ted Lasso"
  • Cea mai bună distribuţie de cascadori: "Squid Game"
  • Cel mai bun actor într-un film de televiziune sau miniserie: Michael Keaton, "Dopesick"
  • Cea mai bună actriţă într-un film de televiziune sau miniserie: Kate Winslet, "Mare of Easttown"
  • Cel mai bun actor într-un serial: Lee Jung-jae, "Squid Game"
  • Cea mai bună actriţă într-un serial: Jung Ho-yeon, "Squid Game"
  • Cel mai bun actor într-un  serial de comedie: Jason Sudeikis, "Ted Lasso"
  • Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie: Jean Smart, "Hacks"

Fotografii: Getty Images

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni