• PRO TV
  • (P) Idei de petreceri tematice pentru copii

(P) Idei de petreceri tematice pentru copii

(P) Idei de petreceri tematice pentru copii

Se apropie ziua de naștere a copilului și de data aceasta vrei să organizezi ceva complet diferit față de ceilalți ani? Ce-ai zice de o petrecere tematică? În cadrul unui eveniment de acest fel copiii au ocazia să intre într-o lume fabuloasă, concepută special pentru ei, să întruchipeze personajele favorite din desenele animate, să se costumeze precum leii, girafele de la zoo, să fie pentru o zi doctori sau pompieri, așa cum visează să ajungă când vor fi mari, iar lista poate continua.

Iată doar câteva tipuri de petreceri tematice de unde te poți inspira pentru petrecerea specială a micuțului sau micuței tale:

Petrecere Animăluțe de la Zoo

Este un tip de petrecere ce poate fi organizată cu succes atât într-un spațiu interior, cât și în exterior - într-un parc. Copiii cu vârste între 3 și 6 ani vor fi în special captivați de această tematică pentru că acum traversează perioada în care descoperă animalele și comportamentul caracteristic al acestora. Trimite din timp invitații copiilor și asigură-te că au înțeles ce este special la această petrecere. Le poți propune celor mici să-și imagineze cum să arate propriul costum. Fiecare poate să aleagă câte un animăluț pe care l-a văzut ultima dată într-o vizită la Zoo și să își pregătească un costum care să-l facă să semene cât mai mult cu acel animăluț - desigur, va trebui să-i anunți și pe părinți, ca să le dea micuților o mână de ajutor.

O altă variantă, care te ajută să planifici mai ușor evenimentul, ar fi să inviți la eveniment animatori petreceri copii de la SuperParty. Pe lângă jocurile captivante, distracția și energia pozitivă pe care le vor aduce la petrecere, aceștia le pot oferi celor mici câte o „transformare” în funcție de dorințele fiecăruia. Pregătiți cu trusele de pictură pe față, talent, îndemânare și imaginație, animatorii îi pot „transforma” pe copii în orice animăluț pe care aceștia doresc să îl imite în cadrul petrecerii. De asemenea, animatorii pot veni și ei costumați în animăluțe care să se potrivească tematicii și astfel să se împrietenească mai ușor cu copii.

Egiptul Antic: Temă potrivită pentru copii 7-10 ani

Este o tematică potrivită atunci când vorbim despre o petrecere de copii mai mari, cu vârste între 7 și 10 ani. De asemenea, este mai potrivită pentru un spațiu interior. Filmele și desenele animate cu Egiptul Antic îi atrag pe copii prin construcțiile bizare - piramide, sfincși, prin zeitățile fabuloase cu puteri supranaturale, prin misterele și farmecul de nepătruns ale acestei civilizații. Pregătește-le celor mici accesorii de petrecere care să-i facă să simtă că intră într-adevăr într-o altă lume - băieții pot purta coifuri de faraoni și fiecare poate avea câte un sceptru magic, iar fetele pot avea coroane de prințese și coliere cu nestemate. Decorează camera în care va avea loc petrecerea cu baloane argintii și aurii, lipește de-a lungul pereților palmieri din hârtie creponată, pergamente cu hieroglife - realizate cu câteva zile înainte de tine și cel mic, un sarcofag misterios din carton, construiește aperitivele în formă de piramidă, pregătește acadele sau jeleuri pe băț în formă de mumie, boluri cu bănuți de ciocolată și jeleuri în formă de pietre prețioase.

Într-un spațiu astfel decorat, care inspiră mister și aventură, s-ar potrivi de minune o vânătoare de comori care să-i facă pe cei mici să colaboreze, să pună cap la cap indicii și să tragă concluzii, dar mai presus de toate - să aibă parte de o experiență unică și să se distreze! Dacă ți se pare prea dificil să pui la cale o asemenea activitate - complexă, ce-i drept - apelează cu încredere la animatori petreceri copii de la SuperParty și vei vedea cum, pentru ei, organizarea unei vânători de comori provocatoare este o joacă. Tot ce îți rămâne de făcut este să pregătești câteva mici obiecte, jucării, dulciuri ce vor reprezenta „comorile”, iar animatorul va concepe întregul joc, îi va îndruma pe copii pe toată durata acestuia și se va asigura că toată lumea înțelege ce are de făcut și se distrează de minune!

Personaje din desene animate

Cei mici visează adesea să fie asemenea personajelor lor preferate din desenele animate. Gândește-te ce frumos ar fi ca în acest an visul copilului tău să devină realitate! Fie că este vorba de supereroi, prințese, zâne sau pirați, orice personaj poate prinde viață prin puterea imaginației micuțului tău. Micii invitați pot veni la petrecere costumați în personajul lor preferat sau, mai simplu, cu un tricou cu imaginea acestuia. Pregătește locul la masă fiecărui invitat cu câte un bilețel cu noua identitate - spre exemplu: „locul lui Spiderman”, și folosește noul lor nume pe tot parcursul petrecerii. Asigură-te că știi care sunt personajele preferate ale micuțului sau micuței tale, pentru că în cadrul unui asemenea eveniment este esențial să apelezi la serviciile de calitate ale unor animatori petreceri copii, iar aceștia pot veni costumați exact în acele personaje! În felul acesta vei avea certitudinea că cei mici se vor juca frumos împreună, vor dansa și vor cânta, se vor distra de minune, vor fi în siguranță, vor profita din plin de timpul petrecut alături de prieteni.. și, cel mai important, copilul tău se va simți în centrul atenției, așa cum și merită de ziua lui.

Acestea au fost câteva dintre ideile noastre de petreceri tematice. Alege ce crezi că se potrivește mai bine preferințelor, vârstei și așteptărilor copilului tău!

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni