Cum se completează corect declarația pe propria răspundere, astfel încât să nu iei amendă

30 Martie 2021, 14:32

Autor: Alina Popa

În platoul Vorbește lumea a fost invitat Sorin Despina, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române. Colonelul a vorbit despre protestele care au avut loc recent în țară, dar și despre declarația pe propria răspundere, fără de care nu putem ieși din casă.

“Din păcate, a fost o seară în care s-au înregistrat incidente cu violență. Au fost 72 de localități în care s-a protestat aseară (29 martie n.red). În trei dintre ele, jandarmii au fost agresați. Cele mai importante incidente s-au întâmplat la București. (…) O parte dintre persoanele care au participat la protest și au încălcat regulile au fost amendate. Până acum au fost peste 600 de persoane identificate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. 

Colonelul a explicat cum se completează corect declarația pe propria răspundere, de unde se descarcă documentul și în ce condiții poți lua amendă. 

“Pe lângă serviciu, mai poți ieși din casă pentru a acorda asistență medicală, pentru procurarea unor medicamente sau bunuri indispensabile în momentul respectiv sau pentru alte motive intemeiate. Aici aș vrea să precizez că participarea la ziua de naștere a unui prieten nu este un motiv întemeiat. Să îngrijesc un bătrân care este în imposibilitatea de a se îngriji singur este un motiv întemeiat. Toate aceste cazuri sunt analizate de colegii mei din stradă”, a mai spus Sorin Despina.

Mai multe în materialul VIDEO de mai sus




VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies