• PRO TV
  • Din 21 august, Băiatul meu (Çocuk), serialul care a făcut istorie la Acasă TV, se întoarce... Acasă!

Din 21 august, Băiatul meu (Çocuk), serialul care a făcut istorie la Acasă TV, se întoarce... Acasă!

Din 21 august, Băiatul meu (Çocuk), serialul care a făcut istorie la Acasă TV, se întoarce... Acasă!

Veste bună pentru telespectatorii postului Acasă: îndrăgitul serial Băiatul meu (Çocuk) revine! Începând cu 21 august, acesta va putea fi văzut de luni până vineri, de la 23:00, iar sâmbătă și duminică, de la 23:30. 

Serialul turcesc se bucură de o distribuție cu nume mari în domeniu, precum Merve Çagiran, cunoscută pentru rolul interpretat în La răscruce, Nazan Kesal, protagonista seriei Fiicele doamnei Fazilet, Ceyda Ateș, care a jucat în iubitul serial Bahar: Viață furată, și Serhat Teoman, cunoscut pentru rolul jucat în Îngeri și nobili, un serial care a făcut istorie la Acasă TV. 

Băiatul meu (Çocuk) urmărește povestea a trei femei, ale căror vieți sunt schimbate la 180 de grade odată ce devin mame. Maternitatea are o conotație diferită pentru fiecare dintre ele, însă un lucru este cert: viața de mamă începută într-un moment nefericit le marchează existența într-un mod neplăcut. 

Asiye pare a avea o viață perfectă. Face parte dintr-o familie iubitoare și nu îi lipsește nimic din punct de vedere material. Totuși, existența acesteia este guvernată de un secret întunecat, și anume faptul că în tinerețe a fugit de acasă și a rămas însărcinată. Familia o obligă pe Asiye să dea copilul spre adopție imediat după naștere și să accepte căsătoria pe care i-au aranjat-o.

A doua protagonistă a serialului, Akca, trăiește aceeași dramă ca Asiye. Se îndrăgostește de persoana greșită și rămâne însărcinată. Având o viață guvernată de greutăți, aceasta ia decizia dureroasă de a da bebelușul spre adopție, în speranța că va ajunge în sânul unei familii care îi va oferi un viitor mai bun. 

Băiețelul lui Akca va ajunge la Sule, cea de-a treia protagonistă a seriei, o femeie bogată care întâmpină numeroase dificultăți în a rămâne însărcinată. Aceasta îl va privi pe copilul dat spre adopție ca pe o minune care îi va rezolva cea mai mare problemă a existenței sale. Însă după cinci ani, în mod miraculos, Sule va deveni mamă și își va iubi copilul biologic mai mult, iar cel adoptat se va simți neglijat. 

Trei femei diferite, dar pe care le leagă povești asemănătoare. Bucuria de a deveni mamă transformată într-un adevărat coșmar. Cum vor reuși Asiye, Akca și Sule să treacă peste evenimentele marcante din viețile lor? Rămâne de văzut în Băiatul meu (Çocuk), în fiecare zi, de luni până vineri, de la 23:00, iar sâmbătă și duminică, de la 23:30, Acasă. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni