• PRO TV
  • Bogdan Ciudoiu, despre tradiția concursului de la masa de Paște: ”Toată familia încearcă să aleagă din coș oul campion”

Bogdan Ciudoiu, despre tradiția concursului de la masa de Paște: ”Toată familia încearcă să aleagă din coș oul campion”

Bogdan Ciudoiu, despre tradiția concursului de la masa de Paște: ”Toată familia încearcă să aleagă din coș oul campion”

În apropierea Paștelui, Bogdan Ciudoiu, prezentatorul emisiunii ”Vorbește lumea” de la PRO TV, ne-a dezvăluit ce tradiții ține, care sunt cele mai frumoase amintiri din copilărie legate de această sărbătoare și ce rețetă îi iese lui cel mai bine.

Care este cea mai frumoasă amintire de Paște din copilărie?
Sincer, în copilărie Paștele era, în primul rând, una dintre puținele ocazii când apucam să vedem cum arată cartierul după miezul nopții. Se adunau atât de mulți oameni în intersecția de la biserică, încât poliția nu avea de ales și oprea circulația mașinilor. Era mereu frumos să mă uit din balcon, după ce ne întorceam cu lumina sfântă acasă, la șirurile de luminițe care se formau pe trotuare datorită oamenilor care mergeau cu lumânările în mână spre casă.

Ce tradiții respecți și în ziua de azi?
De fiecare dată de Paște, odată ce ne-am întors acasă, plimbăm lumina sfântă prin fiecare cameră (da, chiar și pe balcon). La acest obicei la care țin mult se adaugă, evident, și tradiția concursului de la masa de Paște, unde toată familia încearcă să aleagă din coș oul campion care le crapă pe toate celelalte! 

Care este rețeta favorită fără de care masa de Paște nu e desăvârșită?
Sunt binecuvântat să mă bucur încă de toate bunătățile pe care le gătesc părinții . Dar dacă ar trebui neapărat să gătesc ceva de pe masa de Paște, nu vreau să mă laud... Dar așa de bine știu să fierb ouăleeee… O nebunie! :)))

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni