Florian Munteanu și-a scos părinții în oraș. Ce compliment frumos le-a făcut actorul din Creed 2

Florian Munteanu și-a scos părinții în oraș. Ce compliment frumos le-a făcut actorul din Creed 2
Autor: Dan Brumar
Data: 15 Ianuarie 2019
Pugilistul Florian „Big Nasty” Munteanu este în culmea fericirii după succesul pe care l-a cunoscut ca actor în primul film în care a fost distribuit. Românul le-a făcut un compliment drăguț părinților săi.

L-au susținut încă de la început în a-și împlini visul de a deveni un sportiv cunoscut în Germania, țară în care s-a și născut. Acum, Florian Munteanu le este extrem de recunoscător părinților săi că au avut încredere în el când le-a spus că i s-a ivit ocazia de a face carieră la Hollywood. „Big Nasty” și-a scos părinții în oraș și a imortalizat acest moment pentru Instagram, unde a postat un mesaj de apreciere pentru Florica și Dorin Munteanu, doi medici respectați atât în România, cât și în Germania.

Trebuie să recunosc, am niște părinți al naibi de arătoși. Tot ce fac e pentru ei”, a scris Munteanu pe Instagram, obținând zeci de mii de aprecieri și comentarii pozitive din partea celor care îi urmăresc activitatea.


Florian Munteanu a fost distribuit în rolul Viktor Drago din pelicula Creed 2, în care joacă alături de Sylvester Stallone, Dolph Lundgren și Michael B. Jordan. După lansarea filmului, PROTV.RO a obținut în exclusivitate interviul video pe care românul l-a susținut în fața lui Sylvester Stallone pentru rolul din film. Vezi AICI cum s-a descurcat Florian Munteanu la prima sa probă de actorie!

În urmă cu câteva zile, Florian Munteanu i-a acordat un interviu lui Leon Lovelock, prietenului său din Germania, în care a vorbit pe larg despre experiența sa ca actor și despre cum s-a schimbat viața lui odată cu apariția pe marile ecrane. Interviul, realizat în limba germană, e găzduit pe platforma YouTube și beneficiază de subtitrare în limba engleză. Vezi interviul AICI!

Va juca în alte trei filme

Florian Munteanu a surprins plăcut la prima sa apariție pe marile ecrane, motiv pentru care casele de producție de peste Ocean i-au făcut mai multe oferte de a reveni. Conform apropiaților lui „Big Nasty”, Munteanu are deja trei contracte semnate pentru trei noi filme de acțiune.

Filmul Creed 2 a fost lansat oficial la 14 noiembrie 2018 – în SUA – și la 20 noiembrie 2018 – în România. Pelicula a avut un buget de 50 de milioane de dolari, iar până azi a generat încasări de 166,5 milioane de dolari.

FULLSCREEN
Florian Munteanu și-a scos părinții în oraș. Ce compliment frumos le-a făcut actorul din Creed 2
  • /



Românii talentați stau pe

VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO