(P) Așa NU! Ce cadouri să nu-i faci niciodată iubitei tale

(P) Așa NU! Ce cadouri să nu-i faci niciodată iubitei tale
Citeste mai mult despre: cadou, iubita,
Autor: Ionela Lupu
Data: 19 Septembrie 2019
Sărbătorile de peste an și aniversările de tot felul sunt un prilej de bucurie pentru oricine.

Cu toate acestea, momentul găsirii unui cadou potrivit pentru persoanele dragi sau prieteni poate deveni un adevărat calvar. Ca să nu dai greș și pentru a avea certitudinea că iubita ta va fi cu adevărat extaziată de surpriză, este bine să eviți anumite lucruri pe care nicio femeie nu și-ar dori să le primească în dar.

Ce-i cumperi celei mai importante femei din viața ta cu ocazia zilei de naștere, a aniversării relației voastre sau de sărbători?

Produse electrocasnice

Poate ți se pare o idee bună să-i dai în dar iubitei un mixer cu funcții multiple, de ultimă generație, de exemplu, sau un aspirator nou, cu gândul că-i vei ușura treburile zilnice de prin casă, dar nu este așa. Nicio femeie nu-și dorește drept cadou ceva care implică activitatea ei gospodărie. Dacă tot este o ocazie specială, oferă-i ceva deosebit, ceva pentru relaxarea și plăcerea ei, nu ceva care ar pune-o la treabă.

Vouchere de cumpărături

Tu te gândești, probabil, că ea va fi cea mai fericită dacă primește vouchere pentru că se va duce să-și cumpere exact ce își dorește. Greșit! În această situație ea se va simți dezamăgită cu gândul că nu te-ai chinuit îndeajuns de mult să-i găsești un cadou mai bun și că te-ai mulțumit cu varianta cea mai simplă de dar.

Articole sau accesorii vestimentare

Sună bine, dar sunt o opțiune riscantă. Dacă nu-i nimerești măsura se va simți jignită că nu o cunoști sau, mai rău, va crede că faci aluzie la felul în care arată (că este prea grasă sau prea slabă). Dacă-i nimerești măsura, riști să nu alegi modelul care i se potrivește sau care i-ar plăcea. Femeile își schimbă mereu gusturile vestimentare și nu poți știi ce preferințe are în clipa în care îi dai cadoul. 

Dacă nu ai alte idei și crezi că hainele ar fi, totuși, cea mai bună alegere, optează pentru lenjerie intimă senzuală. Așa sigur nu greșești! Găsești aici fel de fel de modele superbe de lenjerie intimă sexy care i s-ar potrivi de minune.

Produse cosmetice

Este adevărat, sunt mereu utile și nu sunt niciodată prea multe în baia unei femei, însă spun multe despre lipsa implicării tale în alegerea cadoului. Cosmeticele sunt cea mai simplă și banală variantă de cadou, iar dacă recurgi la ea riști să-ți superi iubita prin modul superficial în care te-ai pregătit pentru ocazia specială.

Gadgeturi

Gadgeturile ți se par, probabil, cea mai bună soluție pentru un cadou, nu-i așa? Ei bine, nu multe femei se dau în vânt după ele și există șansa să le faci să creadă că le-ai cumpărat doar pentru că ție ți-au plăcut. Mai bine le scoți complet de pe lista de cumpărături și le achiziționezi cu altă ocazie ca să nu strici totul.

Așadar, dacă eviți aceste lucruri și îți pui imaginația la contribuție, poți găsi foarte ușor un cadou ideal pentru femeia pe care o iubești. Nu este greu dacă te gândești la ea și nu la tine când alegi darul.




Vezi episoade in intregime pe
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO