• PRO TV
  • Cine e românca aflată pe scenă la ceremonia de premiere de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar

Cine e românca aflată pe scenă la ceremonia de premiere de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar

Cine e românca aflată pe scenă la ceremonia de premiere de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar

Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar a ajuns la final, marea câștigătoare a trofeului fiind Argentina, condusă din teren de Lionel Messi.

Echipa din America de Sud a câștigat la loviturile de departajare (4-2), după ce în timpul regulamentar scorul fusese 2-2, iar în prelungiri atât Argentina, cât și Franța au înscris câte un gol.

Potrivit celor de la Libertatea, la ceremonia de premiere care a avut loc după finala Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, pe scenă a urcat și o româncă, Adriana Paul, care este stewardesă.

„Am împărțit scena cu cei mari mari oameni din fotbal”, a scris tânăra pe rețelele de socializare. În imaginile apărute pe internet, se poate vedea că ea a ținut în mână trofeul pe care Lionel Messi l-a primit pentru că a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului mondial.

Adriana Paul este urmărită pe Instagram de peste 25.000 de persoane, în timp ce pe TikTok are aproape 90.000 de fani.

@adriianepaul

 

♬ Originalton - marie

Vezi și: Petrecere de Crăciun în spațiu

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni