EXCLUSIV PRO TV: Liviu Teodorescu si copiii HOSPICE au ridicat sala în picioare cu melodia-manifest Imnul Optimismului

05 Noiembrie 2018, 15:55

EXCLUSIV PRO TV: Liviu Teodorescu si copiii HOSPICE au ridicat sala în picioare cu melodia-manifest Imnul Optimismului
HOSPICE Casa Speranței a organizat, pe 3 noiembrie, concertul caritabil Timp pentru Viaţă, în beneficiul copiilor şi al adulților care înfruntă un diagnostic incurabil.

Evenimentul HOSPICE de la Ateneul Român a fost mai mult decât un concert, mai mult decât o seară de muzică și fapte bune: a fost seara dorințelor împlinite pentru doamna Emilia, care a visat toata viața să urce pe o scenă, pentru copiii HOSPICE care au cântat Imnul Optimismului și pentru toți cei cărora HOSPICE va putea să le ofere îngrijire gratuită. 

Cu ajutorul sponsorilor și al celor care au cumpărat bilete, HOSPICE Casa Speranței a strâns aproximativ 35.000 de euro în urma concertului caritabil. Cu această sumă, fundația va putea asigura astfel 177 de zile de internare gratuită, 200 de vizite multidisciplinare la domiciliul pacienților și 530 de participări în centrele de zi. De asemenea, peste 100 de pacienți au fost prezenți în sală, datorită celor care au cumpărat “Un bilet pentru un pacient”, un bilet în plus prin care au oferit mai mult decât un cadou: au oferit unui pacient o seară de terapie prin muzică și i-au redat speranța că se poate bucura de fiecare clipă.

Muzică, fapte bune și dorințe împlinite

Trei grupuri vocale și artiști care susțin cauza îngrijirii paliative au urcat pe scena Ateneului Român pentru a oferi Timp pentru Viață pacienților îngrijiți de HOSPICE Casa Speranței. Anatoly, Blue Noise și Brio Sonores au susținut un spectacol a capella ce a traversat stiluri surprinzătoare: pop-operă, jazz, pop-rock, pop, jazz și contemporan. Cele trei grupuri sunt cunoscute și îndrăgite pentru vocile fenomenale și stilul non-conformist pe care îl abordează. 

Un moment special al serii a fost duetul Emilia State – Doru Todoruț, moment care a ridicat sala în picioare. Doamna Emilia, pacientă HOSPICE, nu a avut timp să se dedice muzicii, a fost ocupată să supraviețuiască cancerului. Dar și-a imaginat de multe ori cum ar fi să cânte o romanță pe o scenă impunătoare și să emoționeze o sală întreagă. Concertul HOSPICE de la Ateneu a înseamnat seara dorințelor împlinite. Doamna Emilia și Doru Todoruț au cântat împreună două melodii, acompaniați de chitaristul Alexandru Nucă, primind aplauze la scenă deschisă în cea mai frumoasă sală de concerte din București.

Pe scenă au urcat și copiii HOSPICE, micuți care au aflat de niște lucruri despre care niciun copil nu ar trebui să știe: diagnostice, tratamente, spitale. La HOSPICE au învățat însă că nu sunt singuri și că sunt puternici. Atât de puternici, încât pot să cânte despre optimism pe cea mai frumoasă scenă din București. Alături de Liviu Teodorescu, copiii au ridicat sala în picioare cu melodia-manifest Imnul Optimismului.


La rândul său, ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble, a susținut un discurs în limba română mulțumind celor prezenți și îndemnând la implicare.  Evenimentul a marcat încă un moment deosebit pentru HOSPICE: gazda concertului, Marta Ușurelu, a devenit ambasador oficial HOSPICE Casa Speranței.

“Timp pentru Viață a fost mai mult decât un concert, a fost o poveste despre bucurie, fapte bune și muzică de calitate, spusă în atmosferă specială a Ateneului Român. Mulțumim artiștilor și prietenilor care ni s-au alăturat în demersul nostru de a face fiecare clipă să conteze, pentru că fiecare bilet cumpărat înseamnă bucurie și sprijin pentru pacienții noștri”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv al HOSPICE Casa Speranței.

Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO