• PRO TV
  • Statele occidentale au o problemă majoră după confiscarea iahturilor oligarhilor ruși

Statele occidentale au o problemă majoră după confiscarea iahturilor oligarhilor ruși

Statele occidentale au o problemă majoră după confiscarea iahturilor oligarhilor ruși

Statele occidentale au luat măsuri punitive fără precedent împotriva proprietăților deținute de oligarhii ruși în Europa și SUA, iar acum trebuie să plătească facturi de milioane de dolari pe săptămână. Bunurile de lux preluate, cum sunt iahturile, trebuie întreținute în continuare.

Ambarcațiuni de lux în valoare de sute de milioane de dolari fiecare au fost confiscate de autoritățile statelor occidentale ca măsură de sancționare a apropiaților președintelui rus Vladimir Putin. 

Printre ele se numără iahtul Dilbar, al miliardarului Alisher Usmanov, reținut în portul german Hamburg la jumătatea lunii aprilie. Ambarcațiunea, estimată la circa 750 de milioane de dolari, este acum un „cartof fierbinte” în mâinile oficialilor germani. Explicația este că iahtul generează costuri și când se află la cheu sau în șantierul naval.

Conform specialiștilor, costurile de întreținere ale unui iaht, pe an, se ridică la 10% din valoarea sa. În acest caz e vorba de 75 de milioane de dolari. Însă, Dilbar (foto) nu e singurul iaht de lux reținut de statele occidentale.

Italienii au confiscat, la începutul lunii martie, un iaht de 578 de milioane de dolari deținut de oligarhul Andrei Melnichenko. Autoritățile UE spun că miliardarul deține principalul producător de îngrășăminte, EuroChem Group, și compania de cărbune SUEK.

Melnichenko și alți 36 de magnați ruși s-au întâlnit cu Vladimir Putin la scurt timp după invadarea Ucrainei pentru a discuta impactul unor posibile sancțiuni occidentale asupra economiei Rusiei.

Roman Abramovich și-a purtat cele patru iahturi de lux prin mai toate apele internaționale pentru a scăpa de sancțiunile statelor din Vest. În martie, iahtul Solaris a acostat la Bodrum, în Turcia, unde a fost întâmpinat cu ostilitate de câțiva locuitori din Odesa.

Miliardarul Dmitrievich Pumpyansky a rămas fără unul dintre iahturile sale, Axioma, după ce acesta a fost reținut în Gibraltar, la scurt timp după ce vasul a tras la mal.

Toate aceste ambarcațiuni generează costuri care trebuie plătite de statele care le-au rechiziționat. Recent, Camera Reprezentanților a Statelor Unite a aprobat un proiect de lege prin care îi cere lui Joe Biden să vândă activele rusești confiscate în vederea finanțării rezistenței ucrainene în fața forțelor armate rusești.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: 


 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni