• PRO TV
  • Surpriza de la Romanian Fashion Week: Primul târg de modă și de accesorii dedicat iubitorilor de design românesc

Surpriza de la Romanian Fashion Week: Primul târg de modă și de accesorii dedicat iubitorilor de design românesc

Surpriza de la Romanian Fashion Week: Primul târg de modă și de accesorii dedicat iubitorilor de design românesc

Romanian Fashion Week, celebrul festival de modă care revine la Iași după 11 ani de la ultima sa ediție, aduce și o premieră la Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, organizat în capitala Moldovei în perioada 2-6 iunie 2021. 

Surpriza pregătită de organizatorii Romanian Fashion Week, pentru cea de-a XIII-a ediție a festivalului, este lansarea POP UP Creative collective powered by UniCredit Bank, primul târg de modă și de accesorii dedicat tuturor iubitorilor de design românesc. POP UP va avea loc în zilele de 4, 5 și 6 iunie, în Sala Atrium a Palas Mall, între orele 10.00 și 22.00.

La ineditul târg de la Iași, organizat sub umbrela Romanian Fashion Week, cel mai cunoscut și longeviv eveniment dedicat industriei modei românești, 31 de designeri, creatori de accesorii și de bijuterii îi vor încânta pe vizitatori cu piesele lor spectaculoase. Produse unicat realizate special pentru POP UP Creative collective powered by UniCredit Bank, colecții de ready to wear, marochinărie și bijuterii vor fi fi expuse într-un spațiu special amenajat. 

Creatorii care și-au anunțat prezența la târg sunt: Venera Arapu, Mihaela Glavan, Irina Schrotter, Andreea Tincu, Chic Utility, Sandra Chira, Octavia Chiru, Alexandru Florea, Andrahandaric Studio, LU:NE, Cristina Lazăr, Monom, Prosper Center, Vladimir Sârbu, Victoria Tonu, Wanderer, Gena Tudor, Teodora Rus, Maria Dima, Alexandru Oancea, Oana Cocea, Silvia Cruceru, Hamza, Murmur, Lucian Pop, Ficimimi, Otilia Flonta, Freudenberg, Andreea Raicu, BOL Fashion of Nature, Lin Apparel. 

Despre Romanian Creative Week: 

Iașul se va transforma, între 2 și 6 iunie 2021, în nucleul creativității din România, găzduind, în cadrul Romanian Creative Week, nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial. RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești. Amănunte despre RCW, pe www.romaniancreativeweek.ro, pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni