• PRO TV
  • The Crown, sezonul 5: Regele Charles III, la originea unui complot pentru înlăturarea mamei sale

The Crown, sezonul 5: Regele Charles III, la originea unui complot pentru înlăturarea mamei sale

The Crown, sezonul 5: Regele Charles III, la originea unui complot pentru înlăturarea mamei sale

Casa Regală a Marii Britanii se încordează din nou, odată cu anunțarea premierei sezonului 5 al serialului „The Crown”. Apropiații Regelui Charles al III-lea au cerut boicotarea seriei, din cauza includerii unor scene „false, nedrepte și profund jignitoare” la adresa actualului suveran.

Regele Charles III este zugrăvit într-o lumină nefavorabilă în sezonul 5 al serialului The Crown, care va debuta luna viitoare. Câteva scene din viitorul sezon au fost deja făcute publice, iar Casa Regală a luat foc când a aflat cum a fost portretizat actualul suveran.

Una dintre ele îl prezintă pe Charles, pe atunci Prinț de Wales, ca fiind la originea unui complot pentru înlăturarea de la tron a mamei sale. În serial, Prințul Charles face lobby pe lângă premierul de atunci, John Major, să-l ajute să o convingă pe Regina Elisabeta a II-a să abdice.

Apropiații regelui au catalogat drept „falsă, nedreaptă și profund jignitoare” potretizarea lui Charles drept un intrigant neloial, scrie Daily Mail.

John Major, fost premier al Marii Britanii în perioada 1990-1997, a dezvăluit că Prințul de Wales nu i-a cerut niciodată așa ceva, iar scena din serial este „o grămadă de prostii malițioase”.

Apropiații regelui spun că toate dialogurile din scena cu pricina au fost inventate, în scop comercial, și că oamenii ar trebui să boicoteze serialul.

Consecințele inexactităților sunt mai mari acum că el este monarh”, a spus Sally Bedell Smith, unul dintre biografii suveranului, conform publicației Deadline.

Meghan Markle și Prințul Harry lansează propriul documentar

Anunțat încă de la sfârșitul anului 2020, noul documentar despre Familia Regală Britanică realizat de Meghan Markle și Prințul Harry va fi la fel de provocator pentru noul suveran. 

Ducii de Sussex au operat modificări asupra conținutului său, ca urmare a morții reginei, iar mulți se așteaptă ca noua serie să vină cu multe dezvăluiri incomode pentru Coroană. Meghan Markle a fost chiar acuzată că a venit la înmormântarea reginei cu echipament de înregistrare sub rochie, pentru a folosi acel material audio-video în noul documentar.

Citește șiMeghan Markle, reverență regală în fața sicriului reginei. Soția Prințului Harry, lăudată de britanici

Deși nimeni nu știe precis ce va conține noul documentar, Meghan Markle a oferit câteva detalii, în vara acestui an.   

Partea din viața mea pe care nu am putut să o împărtășesc, pe care oamenii nu au putut să o vadă, este povestea noastră de dragoste”, a spus ducesa într-un interviu acordat revistei The Cut.

Seria biografică a ducilor de Sussex ar fi trebuit să fie lansată după sezonul 5 al serialului The Crown, cel mai devreme în toamna anului 2022 sau la începutul anului 2023.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni