Las Fierbinți, lider absolut de audiență la debutul sezonului 20

Las Fierbinți, lider absolut de audiență la debutul sezonului 20

Românii au așteptat cu nerăbdare sezonul 20 Las Fierbinți, serialul fenomen care a cucerit telespectatorii cu poveștile sale autentice și comedia pură.

Aceștia au participat la întreaga aventură a personajelor, la transformările și trăirile lor, iar în această primăvară vor avea parte de un sezon de colecție, care a debutat miercuri seară și a încântat milioane de oameni.

Las Fierbinți a condus aseară topul preferințelor telespectatorilor și a înregistrat 13.6 puncte de rat-ing și 34% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce poziția secundă a avut 4.5 puncte de rating și 11.2% share. La nivel național, peste 2.2 milioane de români au urmărit Las Fierbinți, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:57, peste 2.6 milioane de români au fost cu ochii pe aventurile fierbințenilor.

Robi a decis să facă o schimbare în carieră și a învățat de la Celentano meserie, care l-a ajutat să devină zugrav. A înțeles exact cum stă treaba cu pereții și cum pot fi salvați, dar și că trebuie să fure materiale pentru a face rost de mai mulți bani, pentru că „așa se lucrează” și „ce se întâmplă pe șantier, rămâne pe șantier”.

Giani suferă după abdomenul pe care îl avea odată, iar colaceii pe care-i are acum, din cauza berii, nu-i dau pace. A găsit și vinovatul pentru întreaga situație regretabilă - Bobiță. Din cauza lui, pentru că i-a dat bere gratis, s-a îngrășat, așa că a decis să renunțe la prietenia cu el. De fapt, cauza supărării era Camelia, iubita cunoscută online. 

În seara aceasta, de la 20:30, poveștile continuă în cea de-a doua parte a episodului Ucenicul. Bobiță și Dorel află mai multe despre Camelia și motivul năucitor pentru care a venit de la București în Fierbinți, iar Robi este forțat să ia o decizie foarte grea, de care depinde viitorul lui.

Săptămâna viitoare, Las Fierbinți continuă miercuri și joi, de la 20:30. Noul sezon este disponibil online și pe voyo.ro, unde fiecare episod poate fi urmărit în avans.

Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Las Fierbinți

Articole pentru emisiune Las Fierbinți

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni