• PRO TV
  • (P) 4 orașe de vis din Marea Britanie

(P) 4 orașe de vis din Marea Britanie

(P) 4 orașe de vis din Marea Britanie

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este un tărâm extraordinar, cu atâtea locuri frumoase de văzut și atracții atât de variate, încât ar fi necesar mult timp pentru a experimenta tot ce are de oferit.

Este un stat cu un trecut istoric impresionant, și-a păstrat particularitățile și importanța la nivel mondial, deci nu este de mirare că oferă și astăzi locuri cu perspective interesante pentru un turist.

Dacă  nu puteți decide ce destinații să includeți în itinerarul britanic, vă putem ajuta prin sugerarea câtorva orașe de vis din patria lui Shakespeare care să vă stârnească interesul și care să vă îndemne să rezervați un bilet pentru un zbor Anglia România!

Londra

Prima destinație pe care orice turist ar trebui să o bifeze măcar o dată în viață este Londra – menționată de romani sub denumirea de Londinium încă din anul 43 î.Hr. Este capitala Regatului Unit și unul dintre cele mai vibrante orașe ale lumii, casă pentru cel puțin 7,5 milioane de locuitori.

City of London și West End reprezintă centrul Londrei și găzduiesc multe puncte de interes turistic:

  • Teatre – majoritatea concentrate in West End, precum The Globe sau National Theatre;
  • Muzee – All Hallows by the Tower, Crypt Museum, Red Cross Museum;
  • Galerii de artă – Guildhall Art Gallery, Barbican Centre.
Pentru o experiență completă, e absolut necesar să încercați:
  • Vizita la Palatul Buckingham – reședința Reginei Elisabeta a II-a;
  • Vederea panoramică de la înălțime în London Eye;
  • Vizita la Muzeul figurilor de ceară „Madame Tussauds”;
  • Interacțiunea cu prietenoasele veverițe și căprioare libere în Hyde Park sau Richmond Park;
  • Croaziera pe Tamisa – fluviu întins pe o suprafață ce depășește 1.600 kmp;
  • Plimbarea cu double-decker-ul londonez, care oferă o privire concluzivă asupra splendorii metropolei britanice.

Bristol

Este un oraș mare de aproape 500.000 de locuitori, situat de-a lungul malurilor râului Avon. Pentru o experiență de neuitat, vizitatorii vor fi îndrumați să se plimbe pe Podul Suspendat Clifton – proiect arhitectonic suspendat, proiectat de Isambard Kingdom Brunel, care oferă vedere la râul Avon și către pitorescul defileu Avon Gorge.

Din acest oraș nu lipsesc activitățile culturale. De pildă, Centrul de Știință de aici găzduiește primul planetariu 3D din Marea Britanie, iar vara este perioada unor evenimente internaționale unice:

  • Upfest – organizat în iunie – este cel mai mare festival al artiștilor stradali din Europa, iar Bristol este orașul natal al lui Bansky, celebrul artist graffiti care în anii ’90 a dat startul satirei urbane expuse pe zidurile publice engleze;
  • Bristol International Balloon Fiesta – organizat în august – este un important festival cu baloane cu aer cald, la care se adună pasionați și curioși deopotrivă.

Bath

Un alt oraș de o excepțională frumusețe arhitecturală este Bath, situat în comitatul Somerset, de-a lungul malurilor râului Avon. Este o stațiune balneară importantă pentru englezi, cu izvoare termale cunoscute încă din epoca romană, declarată patrimoniu mondial UNESCO, datorită arhitecturii, istoriei și culturii atent îngrijite de-a lungul timpului. Găzduiește un frumos muzeu arheologic, Băile Romane, Royal Crescent, frumoase clădiri și cartiere georgiene, Muzeul de Astronomie Herschel, precum și modernul Bath Spa, cu piscina spectaculoasă de pe acoperiș.

Acest oraș este, de asemenea, casa cântăreților ambulanți – "buskers" – care sunt recunoscuți ca parte integrantă a experienței turistice. Orașul este, de asemenea, legat de viața celebrei autoare de proză Jane Austen.

Edinburgh

Un loc de vis situat în Scoția, unde frumusețea clădirilor istorice îmbie călătorul uimit, acest oraș adăpostește repere istorice și culturale unice. Holyrood Palace, de exemplu, este reședința membrilor familiei regale încă din sec. XVII, situat în imediata apropiere a Edinburgh Castle. Un obiectiv turistic ce nu poate fi ratat este Camera Obscura – galerie a iluziilor vizuale deschisă încă din 1835 – în care veți putea vedea, printre altele, labirintul din oglinzi, tunelul vortex care induce dezechilibru chiar dacă nu vă mișcați.

Pentru iubitorii de peisaje, Arthur’s Seat – un vulcan adormit și unul dintre cele mai înalte puncte din zonă – reprezintă un obiectiv ce nu poate fi ratat. Chiar dacă urcarea poate părea epuizantă, efortul va fi răsplătit de imagini panoramice spectaculoase.

Turul orașului nu poate ignora una dintre cele mai frumoase și mai vechi clădiri ale orașului, Catedrala St. Giles, construită în stil gotic în secolul XIV, care adăpostește clopotele din secolul XV, armuri și accesorii ale cavalerilor scoțieni, sceptrul Regelui și alte artefacte .

O altă experiență de neuitat este călătoria cu trenul tractat de locomotiva cu abur – Scottish Borders – care pleacă din Edinburgh Waverly și vă poartă prin inima Scoției, prin peisaje de o frumusețe extraordinară.

Atractivă din multe puncte de vedere, cu un sistem de transport public impecabil, cu posibilități de cazare dintre cele mai variate și oferte speciale de petrecere a timpului liber, Marea Britanie este una dintre cele mai bogate țări în destinații de neuitat și experiențe turistice. Merită, cu prisosință, un loc special pe harta vacanțelor oricărui turist interesat de confort și originalitate.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni