Ashton Kutcher suferă de o boală rară! Actorul este incapabil să vadă, să audă și să meargă

Ashton Kutcher suferă de o boală rară! Actorul este incapabil să vadă, să audă și să meargă
Citeste mai mult despre: Ashton Kutcher, actor, Ashton Kutcher boala,
Autor: Lorena Martin
Data publicarii: 09 August 2022
Data actualizare: 10 August 2022
Boala autoimună rară de care suferă Ashton Kutcher l-a făcut să nu mai poată să meargă, să vadă sau să audă. Iată declarațiile actorului de la Hollywood despre problemele medicale cu care se confruntă!

 

Ashton Kutcher, în vârstă de 44 de ani, se confruntă cu vasculita, o boală autoimună foarte gravă care îi afectează văzul, auzul, dar și capacitatea de a merge.

Ashton Kutcher, primele detalii despre vasculită

Actorul a explicat faptul că în urmă cu aproape doi ani a avut parte de primul episod de acest fel, care din păcate i-a afectat grav vederea, dar și auzul. La scurt timp după aceste simptome, Ashton Kutcher a observat că are probleme și la nivelul echilibrului.

„În urmă cu doi ani, am avut această formă ciudată, super rară de vasculită, care mi-a distrus vederea, mi-a distrus auzul și echilibrul”, a declarat actorul într-un episod din seria “Running Wild with Bear Grylls: The Challenge”, conform Access Hollywood.

Vedeta de la Hollywood recunoaște că i-a fost foarte greu în tot acest timp, iar pentru a se recupera a avut nevoie de nu mai puțin de un an.

„Mi-am pierdut vederea, auzul şi echilibrul, fiindu-mi foarte greu să merg. Mi-a luat mai mult de un an ca să mă pot reface totul. Nu știu dacă voi mai putea auzi vreodată”, a declarat el.

Soțul lui Kunis a declarat, de asemenea, că se simte extrem de norocos pentru faptul că este în viață, chiar dacă depășește cu greu aceste momente. Mai mult, starul de la Hollywood recunoaște că nimeni nu poate aprecia cu adevărat un anumit lucru până când nu îl pierde.

„Nu apreciezi cu adevărat până când nu dispare, până când spui: Nu știu dacă voi putea să mai văd vreodată, nu știu dacă voi mai putea auzi vreodată. Nu știu dacă voi mai putea merge vreodată”, a adăugat el, conform Daily Mail.

După ce a aflat de la medici cruntul diagnostic, Ashton Kutcher a dezvăluit, pe contul personal de Twitter, în ce stare de sănătate se află: „Înainte de a se declanșa o grămadă de zvonuri. Da, am avut un episod rar de vasculită în urmă cu 3 ani și am avut ceva deficiențe”.

Sursă foto: Ashton Kutcher/Facebook

VEZI ȘI: Cele mai tari idei de vacanță




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies