Cooper’s Hill Cheese Rolling, cel mai absurd festival din lume, care se lasă cu zeci de răniți anual

Cooper rsquo;s Hill Cheese Rolling, cel mai absurd festival din lume, care se lasă cu zeci de răniți anual
Cine nu știe cât valorează o roată de cașcaval de Gloucester trebuie să urmărească măcar o dată întrecerea anuală care are loc în satul Blockworth, districtul Gloucestester din sud-vestul Angliei.

Zeci de oameni cu spirit de aventurieri se întrec în fiecare an în luna mai pe dealul Cooper’s Hill de lângă Gloucester. Nu la escaladat dealul, cum ați putea crede, ci alergând la vale, în încercarea de a prinde o roată de cașcaval care se rostogolește, parcă în ciuda urmăritorilor săi.

Devenit tradiție în Marea Britanie, festivalul de rostogolit roata de cașcaval se lasă cu zeci de răniți la fiecare ediție. Cel mai răsunător incident a avut loc în 2008, când 20 de tineri care alergau după roata de cașcaval au fost răniți după ce au pierdut controlul propriilor picioare. Ei s-au rostogolit necontrolat circa 180 de metri, până la poalele dealului.

În ciuda acestui fapt, anual se găsesc destui temerari care se încăpățânează să realizeze imposibilul. Mai mult, festivalul este un bun prilej de promovare turistică a zonei.

Festivalul, care are loc luni, 27 mai 2019, a căpătat faimă mondială, fiind considerat unul dintre cele 7 cele mai bizare isprăvi de curaj din lume. Notorietatea întrecerii a aliniat la start concurenți din SUA, Australia, Noua Zeelandă și chiar Nepal.

Celebra roată de cașcaval de Gloucester, care cântărește până la 4 kilograme, atinge viteze de până la 110 km pe oră odată ce e rostogolită. Nu de puține ori, spectatorii au fost răniți de cașcavalul nărăvaș, scăpat de sub control în timpul întrecerii. De aceea, în 2013, organizatorii au decis să înlocuiască roata nărăvașă cu ceva inofensiv: o rolă de spumă.

Alergarea după cașcaval se tranformă, cel mai adesea, într-o rostogolire necontrolată, în urma căreia mulți participanți se aleg cu fracturi și luxații. De aceea, scopul întrecerii nu este prinderea cașcavalului, ci atingerea liniei de sosire. Primul concurent care ajunge la finish câștigă titlul de stăpân al roții de cașcaval și marele premiu: roata de cașcaval de Gloucester după care a alergat bezmetic.

Vezi video mai jos!

Anul trecut, câștigătorul neobișnuitei curse a fost „eroul” local Chris Anderson (31 de ani). Bărbatul, soldat în cadrul Batalionului 1 de Infanterie al Marii Britanii, deține 22 de victorii în întrecerea bărbaților. Din 2006, festivalul găzduiește cinci curse, patru destinate bărbaților și una dedicată femeilor.

FULLSCREEN
Cooper’s Hill Cheese Rolling, cel mai absurd festival fin lume, care se lasă cu zeci de răniți anual
  • /



Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO