Felicity Huffman, din Neveste disperate, a pledat „vinovată” în dosarul de mituire a unor profesori

Felicity Huffman, din Neveste disperate, a pledat bdquo;vinovată  în dosarul de mituire a unor profesori
Actrița din serialul de succes „Neveste disperate” își recunoaște vina și a pledat „vinovată” în instanță. Felicity Huffman a fost arestată, apoi eliberată, într-un uriaș dosar de corupție în care sunt implicate mai multe celebrități de peste Ocean.

Mai mulți părinți cu stare din America sunt urmăriți penal după ce au plătit sume astronomice pentru a-și trimite copiii la universități de prestigiu ori pentru a afla rezultatele testelor înainte de examene. În dosar apar nume grele, printre care actrița Lori Loughlin și creatorul de modă Mossimo Giannulli. Fiecare a plătit sume cuprinse între 15.000 și 500.000 de dolari unor profesori de la universități celebre, pentru favorizarea copiilor lor.

Potrivit CNN, pe lângă Felicity Huffman și alți părinți celebri își vor recunoaște vinovăția în instanță, pentru a obține o reducere a pedepsei. Conform unui judecător din Massachusetts, cei incriminați riscă până la 20 de ani de detenție.

Felicity Huffman (dreapta) și colega ei din film, Nicolette Sheridan

Felicity Huffman și-a recunoscut public vina și a declarat că regretă cele întâmplate.

„Îmi asum toată răspunderea pentru acțiunile mele și voi accepta consecințele pentru acestea. Îmi este rușine pentru durerea pe care am provocat-o fiicei mele, familiei, prietenilor mei, colegilor mei și comunității educaționale. Vreau să-mi cer iertare elevilor care muncesc din greu în fiecare zi pentru a intra la facultate și părinților lor, care fac sacrificii uriașe să-și ajute copiii”, a spus actrița în vârstă de 56 de ani.

Citește și: Răfuială între neveste disperate. Ce spune Nicolette Sheridan despre arestarea lui Felicity Huffman

Actrița din serialul Neveste disperate ar fi plătit 15.000 de dolari pentru ca fiica ei să obțină o notă bună la examenul de evaluare. Calificativul i-ar fi permis accesul la o universitate de top din Statele Unite ale Americii.

Felicity Huffman a fost arestată, dar și-a cumpărat libertatea cu 250.000 de dolari, sumă la care a fost stabilită cauțiunea. Ea este un om liber cel puțin până când dosarul va ajunge în instanță.

Au dat 500.000 de dolari mită pentru o minciună

Actrița Lori Loughlin și soțul ei, creatorul de modă Mossimo Giannulli, sunt acuzați că au plătit nu mai puțin de 500.000 de dolari pentru ca fiicele lor să ajungă la o universitate de top cu o bursă sportivă obținută ilegal. Cele două adolescente au fost făcute, pe hârtie, canotoare de performanță, deși nu practicaseră niciodată acest sport, scrie publicația citată.

Lori Loughlin și fiica ei Olivia Jade (stânga)

Lori Loughlin a fost și ea arestată și eliberată după ce a plătit un milion de dolari cauțiune. Înainte de scandal, Lori avea un contract bănos cu postul TV Hallmark, însă actrița a fost dată afară imediat ce numele ei a fost pomenit în acest dosar. Ea nu a dezvăluit cum va pleda la tribunal.

Scandalul a lovit și în cele două fete ale actriției, Isabella și Olivia Jade, bloggerițe și vloggerițe influente în SUA. Importante branduri de cosmetice au refuzat să mai lucreze cu ele.

Olivia Jade (stânga) și sora ei, Isabella

În total, 50 de persoane au fost acuzate în operațiunea care a primit numele „Varsity Blues”. Printre cei arestați se numără nouă profesori de la școli de elită, un administrator de universitate și 33 de părinți catalogați drept „înstăriți și privilegiați”. Printre aceștia se numără actori, directori de firmă, un designer de modă și un copreședinte la o firmă de avocatură internațională.

FULLSCREEN
Felicity Huffman, din Neveste disperate, va pleda „vinovată” în dosarul de mituire a unor profesori
  • /



Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO