Emisiuni
Vorbește Lumea
Final de an, bilanț de zece: Shurubel, de la "Vorbește lumea" și anii care l-au reașezat: "Eu aș introduce inteligența emoțională ca materie, pentru că luam pastile și nu mai eram amuzant, eram morocănos, mă gândeam dacă sunt la locul potrivit"

Final de an, bilanț de zece: Shurubel, de la "Vorbește lumea" și anii care l-au reașezat: "Eu aș introduce inteligența emoțională ca materie, pentru că luam pastile și nu mai eram amuzant, eram morocănos, mă gândeam dacă sunt la locul potrivit"

Citeste mai mult despre: Shurubel,

Publicat 16. 12. 2025

La final de an, când lucrurile se așază altfel și parcă avem mai mult curaj să ne uităm înapoi, cifra zece capătă o greutate specială.

Gallery

+ încă 1 fotografii

În 2025, la jumătatea anului mai precis, Vorbește lumea a împlinit zece ani. Un deceniu. Mai mult decât o aniversare de televiziune, toată această perioadă înseamnă timp, transformare, ritmuri schimbate, oboseală, bucurii și, mai ales, oameni care au crescut odată cu emisiunea. Printre ei, Shurubel, unul dintrei cei trei oameni care, în tot anul 2025, ne-au făcut la PRO TV diminețile speciale.

Pentru protv.ro, Shurubel a dat un interviu DE ZECE, ca pentru nota 11, de care se pregătește în 2026. E un interviu de suflet, cu și despre suflet, cu povești, cu fotografii și cu oameni dragi.

Zece ani nu sunt puțini. Sunt ani în care diminețile au început devreme, în care energia a trebuit găsită chiar și atunci când nu era acolo, în care viața personală s-a ajustat după un program care nu iartă. Pentru Shurubel, chiar dacă nu a fost cu emisiunea de la început, cifra zece e prilej de introspecție. Nu e doar despre longevitatea unui show, ci despre un drum personal care l-a dus din zona de viață fără frâne și libertate totală spre maturitate, asumare și echilibru.

Privind înapoi, viața lui pare să se fi măsurat mereu în etape clare. Unele despre a fi tu însuți, altele despre a te regăsi pe tine.

Reporter: Dacă ai putea trăi 10 ani la o vârstă anume, ce vârstă ați alege și de ce?

Shurubel: 26 de ani. Nu m-aș duce în copilărie, nu. Nu am conștientizat nicio responsabilitate, niciun pericol. Nu m-aș duce în copilărie pentru că am fost un copil cu foarte multe întrebări, nu am avut cui să le pun, iar asta a rezultat în câteva anxietăți și sisteme de apărare.

De exemplu, undeva pe la vârsta de liceu, am avut frica de a mă integra într-un colectiv nou. Nu am avut cu cine să discut chestia asta, mi-am făcut un jurnal, am început să îmi fac un jurnal și să dezbat eu cu mine și am decis să fac tot posibilul să fiu interesant, să îmi fac prieteni.

Am realizat mai târziu că am făcut o greșeală aici. Am ascultat bancuri, am învățat să fac glume, îmi era frică să nu ajung marginalizat. Aveam 13 ani, 14 ani.

Shurubel: Mă mutam în Lazăr și cineva mi-a zis că mă duc numai la copii de bani gata și șmecheri. Am avut și complexul ăsta al unei familii modeste. Mi-am setat asta, mi-a ieșit, dar nu am realizat că devin un people pleaser. De asta nu m-aș întoarce.

Atunci am pus sămânța overthinking-ului. Făceam bilanțul dacă am supărat pe cineva, dacă am greșit cu ceva.

La zona de 27 de ani era o idee de eliberare. Învățasem cum îmi ieșeau lucrurile, nu aveam nicio responsabilitate, trăiam o viață young and free, nu mă deranja să mă îmbăt noaptea și apoi să merg la muncă. Lucram ca DJ, eram și în radio, eram și la o agenție de publicitate.

Poate că asta face ca zece ani de „Vorbește lumea” să fie mai mult decât o cifră rotundă. E o perioadă de bilanț care vine și cu regăsire. După prima tinerețe fără frâne - cu nopți pierdute și dimineți începute fără să conteze oboseala, cu anii în care jongla cu mai multe joburi și trăia cu senzația că totul e posibil. Apoi, cu schimbarea de ritm. Cu matinalul, prime time-ul, corpul care spune stop și burnout-ul. Pauza forțată. O lecție dură, dar necesară, despre limite și despre cât de important e să te asculți.

Dacă ar trebui să îți descrii viața de acum într-o notă de la 1 la 10, ce notă i-ai da și de ce?
9 i-aș da acum vieții mele. Pe de-o parte, am ajuns la un nivel de maturitate care îmi place foarte mult și mă liniștește, dar nu e zece pentru că nu am ajuns la independență financiară.

A fost zece când nu avea scară de măsurare. Cred că mai degrabă în zona 25–27, aia de inconștiență.

Culmea, s-a încheiat acum zece ani. S-au întâmplat două lucruri - am trecut pe matinal, pe prime time, dar mi-am schimbat foarte mult ritmul, mi s-a dat peste cap corpul, am făcut apă la plămâni. Asta a însemnat șase luni de recuperare. M-a afectat foarte tare.

Eu aș introduce inteligența emoțională ca materie, pentru că luam pastile și nu mai eram amuzant, eram grumpy, mă gândeam dacă sunt la locul potrivit. Și asta a dus la decizia de a munci foarte mult.

După cinci ani am intrat în burnout și am intrat într-un an sabatic. Doctorul îmi spusese să stau două luni acasă și m-am întors peste două săptămâni. Am fost la nivel 50%. Era foarte frustrant.

Prietenul meu Ionuț m-a înlocuit în acele două săptămâni și a rămas în echipă, iar când veneau fetele de la marketing spuneau: „Mamă, ce amuzant ești, Ionuț.”

După cinci ani am zis că nu mai pot ține programul. M-am dus la Sibiu cu soția mea, am locuit cu mama și bunica ei. A fost o viață foarte lentă și simplă. La 15 minute de Sibiu era un loc unde te reconectezi cu natura - Șteaza, Curmătura Ștezii - și m-am reconectat cu mine. Soția mea mi-a zis că m-a văzut pentru prima dată reconectat cu mine, liniștit.

Asta am făcut un an. Am învățat ideea de meditație și am descoperit că, în anii ăștia, îmi pierdusem încrederea în mine. Și am lucrat să mi-o recapăt.7

Când începuse să îmi placă din nou de mine, Universul mi-a dat castingul la „Vorbește lumea”. Înțeleg mult mai mult ce e cu mine și ce e cu încrederea în mine. Terapia a intervenit acum doi ani.

Finalul de an vine așadar cu promisiuni. De mai bine. De mai frumos. De minuni mici, dar sincere. Iar pentru Shurubel, sărbătorile nu sunt doar despre lumini și cadouri, ci despre recunoștință. Pentru faptul că a ajuns într-un punct în care se înțelege mai bine, în care știe ce poate și ce nu mai vrea să sacrifice. Pentru faptul că zecele de azi nu mai e despre nota copilăriei și imaturitate, ci despre echilibru și o viață matură, asumată, de adult fain. Și mai ales, cu recunoștință pentru oamneii frumoși din viața lui.

Shurubel: Legat de fotografii, am în jur de zece ani. Majoritatea sunt dintr-o excursie la Neptun cu ai mei, într-o perioadă în care cred că mă maturizasem cumva un pic prematur, dar aveam niște probleme financiare. Ai mei avuseseră un magazin în fața metroului Crângași, iar autoritățile deciseseră să fie dărâmat; era la o distanță nepotrivită de metrou față de cea stabilită de ei. Și am plecat cu niște cutii. Au fost niște credite de achitat...

Eram un copil în pozele acelea care începea să înțeleagă problemele adulților. Pe fratele meu îl cheamă Silviu. Voia să fie fotbalist, acum e DJ full-time, are 34 de ani. Asta e viața lui: pune muzică la Interbelic în fiecare săptămână, a fost DJ la Nostalgia. E super fain și el e un tip foarte mișto. El a fost mai introvertit, dar foarte serios. Nu știu cum a ieșit așa matur. Etic și bine.

„Vorbește lumea” împlinește zece ani și câteva luni, dar energia rămâne aceeași. O energie construită din oameni reali, cu povești care nu sunt perfecte, dar sunt sincere. Iar Shurubel este exact asta: un om care a crescut în fața publicului, care a învățat din propriile greșeli și care a ajuns să înțeleagă că uneori, cele mai mari minuni nu sunt spectaculoase, ci tăcute. Ca liniștea. Ca încrederea recâștigată. Ca sentimentul că ești, în sfârșit, la locul potrivit.