• Emisiuni
  • La Măruță
  • Maria Constantin, mireasă pentru a treia oară: „Cea mai mișto petrecere”. Cum a decurs marele eveniment

Maria Constantin, mireasă pentru a treia oară: „Cea mai mișto petrecere”. Cum a decurs marele eveniment

Maria Constantin a făcut nuntă mare la începutul lunii august, la doar câteva zile după ce a făcut cununia civilă și religioasă. Artista și soțul ei, Robert Stoica, s-au distrat pe cinste la petrecerea la care au luat parte sute de invitați, declarând că a fost o nuntă atipică, dar perfectă. 

Maria Constantin și Robert Stoica au vrut să serbeze relația într-un mod frumos, iar invitații s-au distrat pe cinste. Cei doi miri au decis ca invitații să vină toți îmbrăcați în alb și toată lumea a profitat de petrecere, pentru a dansa și pentru a se simți bine.

„A fost cea mai mișto petrecere din viața mea. A fost mai altfel (...) Acum (n.r. la a trei anuntă), a fost mai relaxant pentru mine, cât și pentru toată lumea. M-am bucurat. A fost, pur și simplu, ca o petrecere, așa am gândit-o (...). Am vrut să marcăm cu un eveniment frumos relația noastră”, a declarat aceasta.

Maria Constantin și Robert Stoica au decis să aibă o petrecere de nuntă fără tradiții, motiv pentru care, nici mireasa nu s-a furat. Artista a avut un motiv de bucurie în plus, deoarece și fiul ei a fost prezent și chiar s-a simțit mai bine decât s-ar fi așteptat. 

„Nu s-a furat (n.r. mireasa). Păi, dacă a fost prezent și copilul meu, ce să se mai fure mireasa?! Am avut emoții (n.r. când l-a invitat la nuntă), sincer, dar el chiar își dorea să ia parte la evenimentul ăsta și, spre neașteptarea mea, chiar s-a simțit foarte bine, s-a distrat, a dansat.

Mi se pare ciudat că îl văd atât de mare. E o bucurie mare, în suflet, dar, în același timp, nici nu îmi vine să cred cum a trecut timpul. Mă emoționez când vorbesc despre el. Numai ce am vorbit astăzi la telefon și am stabilit cu tatăl lui că, astăzi, o să îi facă el ziua de naștere, după care, o sa ajung la Târgu Jiu și o să ne plimbăm puțin”, a mai precizat solista.

VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS 

Sursa foto: Instagram I mariaconstantin.ro
 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni