Elena Băsescu, despre cel de-al patrulea copil: ”Niciodată să nu spui niciodată”

Elena Băsescu, despre cel de-al patrulea copil:  Niciodată să nu spui niciodată
Citeste mai mult despre: Elena Basescu, copii, Craciun,
Data: 19 Decembrie 2018
Elena Băsescu a fost recent în emisiunea ”La Măruță” de la PRO TV, unde a vorbit despre mica sa afacere dar și despre familia sa și planurile de Crăciun.

Recent, Elena Băsescu a lansat o afacere online, cu hăinuțe pentru copii care să se asorteze cu cele ale părinților, mărturisind că experiența de mămică a trei copii a ajutat-o foarte mult. ”Sunt fascinată de copiii mei și mi-am dorit totdeauna să fac ceva ce are legătură cu ei. Hainele nu sunt doar pentru mamă-fiică, ci și pentru mamă-fiu”.

Elena Băsescu spune că ideea i-a venit la botezul Sofiei, când și-ar fi dorit să se poată asorta cu fiica sa. ”Acum, Sofia este mare și vrea să fie ca mama. A început să-mi ia pantofii, dar i-am explicat cât este de periculos, să nu se accidenteze. Sofia este la vârsta la care vrea să schimbe cât mai multe ținute”. 

Fiica fostului președinte spune că hăinuțele sunt gândite pentru a avantaja orice tip de siluetă. ”Eu știu foarte bine ce greu este să găsești o ținută pentru un eveniment după ce ai născut. Sunt hăinuțe pentru copii, la prețuri pentru adulți”.

Elena Băsescu a vorbit și despre tatăl ei, fostul președinte Traian Băsescu: ”Bunicul m-a sprijinit, i s-a părut că este o idee bună. Este un bunic împlinit, fericit, foarte implicat și devotat nepoților. Are o răbdare extraordinară. Nu schimbă scutece, dar îi scoate pe copii la masă. Bunicul le dă copiilor lecții de viață, din experiența proprie”.

Elena mărturisește că, de Crăciun, va rămâne acasă: ”Cu trei copii, dacă vrei să pleci undeva, trebui să muți jumătate de casă. Nu este greu să fii mamă full time. Noi, femeile, pentru asta suntem făcute, nu mi se pare că trebuie să fiu transformată în eroină. Este ceva normal. Sofia și Traian junior se înțeleg foarte bine, se completează, se joacă împreună, nu trebuie să le găsesc partener de joacă. Pe Anastasia au acceptat-o de când era în burtică.”

Întrebată de Măruță dacă se gândește la un al patrulea copil, Elena Băsescu a replicat: ”Niciodată să nu spui niciodată”.

Foto: Facebook
FULLSCREEN
Elena Băsescu, despre cel de-al patrulea copil: ”Niciodată să nu spui niciodată”
  • /



Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO