FINALA Vocea României 2022 | Iulian Nunucă, din echipa Tudor Chirilă, a câștigat marele trofeu 

24 Decembrie 2022, 00:02

Autor: Alina Popa

Iulian Nunucă a câștigat trofeul Vocea României 2022 și premiul în valoare de 100.000 de euro. Încă o dată, Tudor Chirilă a adus râvnitul trofeu în echipa sa. A fost o finală magică, în care cei patru concurenți: Iulian Nunucă, Andra Botez, Teodor Debu și Winael Baldus au demonstrat încă o dată că au calități vocale formidabile și capacitatea de a ridica publicul în picioare.

Al treilea performance al lui Iulian Nunucă a fost o premieră pentru Vocea României. Acesta a interpretat, alături de Tudor Chirilă, o piesă veche lăutărească, ”Inel, inel de aur”. Vezi video mai sus!

Smiley: ”Asta e după 4 dimineața, când se servește ciorba de potroace. Nu am ce să vă spun, e talent pur. Sunt șocat, foarte plăcut surprins. Prima oară când se cântă asta la Vocea României și mă bucur că Tudor a deschid cutia Pandorei”

Theo Rose: ”Aș putea să spun că cineva mi-a deschis ușa și mie. Ce ai tu e de la Dumnezeu. E munca ta. Tudor s-a achitat, cu ceea ce a făcut pentru tine, de o mare parte din datoria ta față de Univers”.

Tudor Chirilă: ”L-am așteptat pe băiatul ăsta ca să pot să cânt și eu într-un cadru organizat această piesă”.

Irina Rimes: ”Ăsta ești tu, adevăratul Nunucă!”

Denis The Motans: ”Iulian, tu poți să fii cum vrei tu, pentru că ești minunat!”

În al doilea performance, Iulian Nunucă a făcut un duet memorabil cu Irina Baianț. Finalistul lui Tudor Chirilă și celebra soprană au cântat piesa “Hallelujah”.

“Momentul cu Irina îl primesc ca pe un cadou de Crăciun! N-aș fi crezut vreodată că o să ajung să cânt cu ea!”,
a spus Iulian la repetiții. 


În primul performance, Iulian Nunucă și-a etalat calitățile vocale cu o piesă plină de emoție. Finalistul lui Tudor Chirilă a interpretat melodia “All by myself” a celebrei Celine Dion. 

După interpretarea solo, Iulian Nunucă a primit aprecierile antrenorilor. 

Denis: ”Superb! Ai o voce excepțională. Muzica și felul în care cânți nu ține doar de stil, dar și de o filozofie. Și filozofia este să te bucuri de ceea ce cânți”.

Smiley: ”Iulian, ești foarte bun. Ești una dintre vocile spectaculoase ale acestei ediții, dar lucrul care îmi place cel mai mult, dincolo de vocea ta, sunt momentele astea în care tu te bucuri stângaci de fiecare moment de la Vocea României”.

Theo Rose: ”Iuliane, tu încă te miri că lucrurile astea îți ies extraordinar. Ești foarte bun!”

Tudor Chirilă: ”Faptul că tu ești aici nu este meritul sistemului. Asta e nasol”

Irina Rimes: ”Mi-aș dori să îmi promiți că o să aud de tine. Vocea ta este un dar pe care este păcat să nu-l folosești în continuare. Este important să lupți pentru tine, pentru fericirea ta”

Iulian Nunucă a zguduit scena, din spatele cortinei, la audiții. Concurentul în vârstă de 18 ani, din Pașcani, a moștenit talentul de la bunicul și tatăl său, care sunt lăutari. La Vocea României, Iulian a experimentat mai multe stiluri muzicale, reușind să cucerească atât antrenorii, cât și publicul de acasă. 

Iulian a ieșit învingător în battle, knockout, iar în primul live a fost votat de telespectatorii de acasă. Tot ei sunt și cei care l-au trimis în marea finală, alături de Andra Botez, Winael Baldus și Teodor Debu. 

Finala Vocea României poate fi vizionată LIVE și pe VOYO.


VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies