Încă o lovitură pentru Mark Zuckerberg. Ar putea pierde poziția de CEO 

Încă o lovitură pentru Mark Zuckerberg. Ar putea pierde poziția de CEO
Citeste mai mult despre: mark zuckerber, Facebook, Mark Zuckerberg,
Autor: Redactia
Data publicarii: 18 Octombrie 2018
Data actualizare: 18 Octombrie 2018
Mark Zuckerberg a fost somat public să părăsească poziția de CEO.

Fondatorul Facebook a fost somat de patru fonduri publice din Statele Unite, care dețin acțiuni la Facebook, să renunțe la poziția de CEO.

Cererea vine pe fondul scandalurilor în care a fost implicată compania în ultimul an, însă – obiectiv vorbind – această somație publică nu are nicio șansă de reușită, de vreme ce Zuckerberg controlează 60% din acțiuni. 

O propunere similară a fost făcută și anul trecut, însă și atunci cererea a rămas la nivel simbolic, de vreme ce Zuckerberg deținea și atunci controlul majoritar asupra acțiunilor.

Cel mai recent scandal în care a fost implicată compania e cel de săptămâna trecută, când Facebook a anunțat că hackerii au accesat conturile a aproximativ 30 de milioane de utilizatori, de unde au sustras informații confidențiale.

De asemenea, în urmă cu o lună gigantul american s-a prăbușit pe bursă, acțiunile Facebook Inc. scăzând atunci cu 20%, chiar dacă compania a raportat rezultate record pentru trimestrul trecut. 

Astfel, în ciuda faptului că Facebook a raportat că veniturile au crescut cu 42% pe ultimul trimestru (ajungând la suma-record de aproape 14 miliarde de dolari), compania a pierdut o sumă uriașă. 

Cu alte cuvinte, Mark Zuckerberg a pierdut, dintr-un singur foc, aproximativ 150 de miliarde de dolari din capitalizarea de piață a companiei (n.r.: de circa 620 de miliarde de dolari). 

Cu toatea astea, Facebook a avut mereu o performanță constantă pe bursă în ultimii an, singura scădere masivă fiind înregistrată în martie, când a avut loc scandalul Cambridge Analytica. 




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!