La sfârșitul lunii ianuarie, fostul fundaș al Barcelonei și-a oficializat relația cu noua lui iubită, tânăra în vârstă de 23 de ani cu care a înșelat-o pe Shakira. După luni întregi de suferință și piese de răzbunare, Shakira a decis să lase trecutul în urmă și să iubească din nou! Potrivit presei spaniole, artista și-a găsit fericirea în brațele unui bărbat misterios, care o înțelege și o apreciază.
Din cauza sănătății precare a tatălui său, cântăreața columbiană a amânat mutarea în Miami până la începutul lunii aprilie. De curând s-a aflat că vrea să grăbească această schimbare din două motive foarte importante: siguranța copiilor săi și dorința de a-și petrece mai mult timp alături de presupusul iubit! În presă au apărut informații conform cărora Shakira și noul partener s-ar fi cunoscut în Miami acum mai multe luni, iar de atunci au continuat să se întâlnească.
„Se pare că artista columbiană și-ar fi găsit liniștea în brațele unui bărbat misterios pe care l-ar fi cunoscut în Miami. Cei doi se întâlnesc deja de patru luni', scriu jurnaliștii spanioli, fără să ofere alte detalii, potrivit Daily Mail.
Gerard Pique a tăcut și a îndurat săgețile venite din partea fostei partenere, dar lucrurile s-au schimbat între timp. Acesta a vorbit despre separarea de cântăreața columbiană, dar și despre relația pe care o are cu băieții lui, Sasha, în vârstă de 7 ani, și Milan, în vârstă de 9 ani.
„Fiecare are responsabilitatea lui de a face ceea ce este mai bine pentru copiii lor. Este vorba de a-i proteja. Aceasta este treaba tuturor părinților cu copiii lor. Pe asta mă concentrez și acesta este rolul meu de tată”, a declarat Gerard Pique, potrivit publicației spaniole El Pais.
Sursă foto: Arhivă
VEZI ȘI: Alejandro Sanz a trecut de la Shakira la Lora