Românii s-au bucurat de noul episod Las Fierbinți, iar serialul a fost lider absolut de audiență!

Românii s-au bucurat de noul episod Las Fierbinți, iar serialul a fost lider absolut de audiență!
Citeste mai mult despre: Las Fierbinti, Geanina,
Data: 26 Octombrie 2022

O nouă zi, noi lucruri de neratat în Fierbinți: Gianinuța a vrut să-și schimbe cariera, dar s-a lămurit că alegerea ei era prea complicată, așa că are deja noi planuri, iar Giani a vrut să pornească o nouă afacere de succes, dar a sfârșit prin a fi amenințat că i se va arde casa pentru că a furat. Indiferent de trăirile personajelor, cei de acasă nu au ratat niciun minut și serialul a fost lider absolut de audiență. 

După ce a văzut ce case au avocații, Gianina a venit decisă la Dalida acasă: ”Vreau și eu să am așa ceva”. Deși a stârnit ceva râsete prin sat de la bărbați, fata și-a găsit suport în secretara care a decis să o ajute să înțeleagă mai bine meseria de avocată. Se pare că a fost prea mult pentru simpatica Gianina, care la finalul serii a decis să renunțe și să aleagă un alt drum: ”Mă fac influenceriță la film”. 

Nici Giani nu a gândit deloc mai mic și a vrut să facă o afacere mare cu săpun de casă. Problema a fost că-i trebuia untura de la porc... și el nu avea niciun animal. Așa că a furat un porcușor de la o vecină. Și mai grav a fost când vecina a venit în recuperare și l-a amenințat că-i dă foc la casă. Ce a fost clar: altă idee la care a trebuit să renunțe urgent! 

Serialul a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 21:34. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.8 puncte de rating și 30.5% cotă de piață, cifre mult mari mari față de locul 2 care avea doar 5.8 puncte de audiență și 16.5% share. De-a lungul difuzării, aproape 1.9 milioane de români au râs și s-au relaxat, iar în minutul de aur, la ora 20:45, peste 2.2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV! 

Distracția continuă! De la 20:30, Fierbințenii revin cu o nouă doză de voie bună într-un super episod. Diseară, Robi va avea o adevărată dramă: și-ar dori să devină actor, dar nu se descurcă deloc bine cu una dintre probele de la admitere, Rață vrea să-și facă partid, dar pare că e trădat de ceilalți membri fondatori, iar Celentano e gata să intre în Cartea Recordurilor. 

Noul sezon Las Fierbinți este disponibil online și pe VOYO, unde fiecare episod poate fi urmărit în avans cu 7 zile. 

Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!

Vezi și:

VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies