• PRO TV
  • Dani Mocanu, prima reacție după ce a fost eliberat din arest

Dani Mocanu, prima reacție după ce a fost eliberat din arest

Dani Mocanu, prima reacție după ce a fost eliberat din arest

Zilele trecute, întreaga presă a notat că Dani Mocanu a fost reținut, după ce polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Din câte se pare, manelistul l-a amenințat cu cuțitul pe un tânăr, într-un club din Târgu Mureș, iar întreaga scenă a fost filmată și postată pe TikTok. Așa se face că oamenii legi l-au ridicat și l-au dus pe Dani Mocanu, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.

După ce a fost eliberat, celebrul cântăreț de manele a avut un mesaj pentru fanii care îl urmăresc pe rețelele de socializare: „Știți bine că am avut probleme din nou cu legea și am fost arestat. Motivul pentru care proiectul Iuda a întârziat. Acum sunt acasă și totul e bine. Dorm și eu liniștit și mâine încerc să finalizez proiectul”.

Vezi și: Întrebarea Mesei Rotunde cu JOJO - „M-a găsit în baie, la 4 dimineața”

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni